Ziua Asistenței Sociale, sărbătorită la USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” (USV) din Suceava
Universitatea „Ștefan cel Mare” (USV) din Suceava

Reprezentanți ai Universității „Ștefan cel Mare” (USV) din Suceava, Facultatea de Istorie și Geografie, specializarea Asistență Socială, Primăria Municipiului Suceava, Asociația Regională de Educare a Adulților Suceava (AREAS), Centrul de Cercetări Socio-Umane Lumen din Iași se vor reuni marți, 25 martie, de la ora 14.00, în Corpul E al universității sucevene, etaj II, sala 210, pentru a sărbători Ziua Mondială a Asistenței Sociale.
În prima parte a evenimentului, sunt invitați să vorbească Narcisa Marchitan, director în cadrul Direcției de Asistență Socială din Primăria Municipiului Suceava și vicepreședinte al Colegiului Asistenților Sociali – Filiala Suceava, cu peste 20 de ani de expertiză în domeniu și care va prezenta date concrete referitoare la sistemul actual de asistență socială, Vasile Gafiuc, președinte al AREAS, cu o vastă experiență în derularea de proiecte, care vizează incluziunea socio-profesională a categoriilor dezavantajate și prof. dr. Antonio Sandu, președintele Editurii Lumen și președinte al Centrului de Cercetări Socio-Umane Lumen din Iași, care a publicat nenumărate cărți și articole de specialitate.

Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Nivel și prezență academică remarcabile la Conferinţa “NEO Entrepreneurship” de la USV, manifestare sub auspiciile NEOLAiA

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Foști absolvenți antreprenori și studenți inovatori, reuniți la USV Alumni Entrepreneur Conference

Alexandra Munteanu, Tudor Andronic, Ovidiu Ghiuță, Ruxandra Mihalachi, Cosmin Bradațan, Robert Schroder, Stefan Cîmpan
Alexandra Munteanu, Tudor Andronic, Ovidiu Ghiuță, Ruxandra Mihalachi, Cosmin Bradațan, Robert Schroder, Stefan Cîmpan