Zeci de gospodării inundate și peste 20 de persoane evacuate în județul Constanța

Zeci de gospodării din comuna constănțeană Corbu au fost inundate în urma viiturii de luni noapte, iar peste 20 de persoane au fost evacuate din locuințe și cazate la rude sau la Centrul pentru Tineret, transmite corespondentul MEDIAFAX.Primarul din Corbu, Marian Gălbinașu, a declarat că zeci de gospodării din localitate au fost inundate, iar peste 20 de persoane au fost evacuate din locuințe, o parte dintre acestea mergând să se adăpostească la rude, iar restul fiind duse la Centrul pentru Tineret, unde și-au petrecut noaptea.El a precizat că apele au distrus și terasamentul unei căi ferate industriale care trece prin zonă, aceasta ”rămânând suspendată pe o distanță de aproximativ zece metri, iar un autoturism a fost practic înfipt în spațiul acela liber”.Edilul a mai spus că și alte mașini au fost luate de viitură, una dintre ele fiind izbită de un copac.

Recomandări

Femeie evacuată din casă de polițiști după ce și-a pălmuit soțul cu care este căsătorită de 20 de ani

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, alături de sinistrați și salvatori în zonele afectate de inundații

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, a mers în zonele afectate de inundații de la Râșca și Bogdănești