Bilanț

Zece ani de activitate a Grădiniței „Țăndărică” în formarea copiilor prin proiecte educaționale

La sfârșitul semestrului I al anului școlar 2015-2016, la fel ca în fiecare an, Grădinița „Țăndărică” a făcut bilanțul activității. Semestrul a reprezentat pentru cei 375 de copii preșcolari înscriși un prilej de valorizare a disponibilităților, de acumulări semnificative de cunoștințe și deprinderi. Acest lucru s-a realizat atât prin activitățile zilnice desfășurate la cele 14 grupe de preșcolari, prin activitățile opționale numeroase (14) cu o tematică diversă, prin desfășurarea unor activități educative și extracurriculare, cât și prin derularea de proiecte educaționale.
Printre acestea, menționăm proiecte desfășurate la nivel internațional – „Eco Școala – Mănâncă responsabil” și „Să învățăm despre pădure”, la nivel național – „Să citim pentru mileniul III” și „Kalokagathia”, la nivel județean – „Noile educații – educația pentru drepturile copilului și educația pentru sănătate”. Startul acestor activități a fost dat de sărbătorirea în luna octombrie a celor zece ani de activitate împliniți de Grădinița „Țăndărică”.
De asemeni, campaniile derulate pe parcursul semestrului I – „Plantează un copăcel pentru pace!”, „Săptămâna legumelor și fructelor donate”, „Cumperi tu, primesc și ei!” sau „Cadoul din cutia de pantofi” – au contribuit la formarea și exersarea unor comportamente adecvate în rândul preșcolarilor care au vizat pacea planetară, propria persoană, natura, problemele copiilor nevoiași etc.
Educația părinților a constituit o altă preocupare a cadrelor didactice, acordându-i-se atenția cuvenită prin desfășurarea cursului ”Educați așa!”, care a urmărit responsabilizarea părinților pentru viața familială, pentru sănătatea mintală și morală a copiilor lor, pentru o buna relație părinte-copil, deoarece aceasta este condiția de bază a dezvoltării sănătoase și armonioase a copilului.
„Este greu să surprinzi multitudinea și diversitatea activităților desfășurate, dar este facil să descrii mulțumirea părinților și fericirea micuților care se dezvoltă armonios într-un loc unde sunt «acasă», unde a fi Țăndărică a devenit o stare de spirit”, a declarat Antoaneta Botez, cadru didactic în cadrul instituției.
Asigurarea educației non-formale s-a realizat prin cei doi factori educativi tradiționali, familia și școala dar și cu sprijinul partenerilor educaționali din comunitate: Primăria municipiului Suceava, Librăriile Alexandria, Biblioteca „I.G. Sbiera”, Organizația „Salvați Copiii!”, ISU, CSEI, CJRAE, GEC Bucovina, APM, Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, alte instituții de învățământ primar și preprimar.

Recomandări

Au început înscrierile pentru Atelierele de artă pentru copii „Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare”

Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani

Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani
Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

„Săptămâna Creativității – Viva Kids”, ediția a IV-a, proiect educațional dedicat copiilor cu vârste între 6 și 14 ani

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITATII DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR SI A UNITATILOR CONEXE DIN MUNICIPIUL RADAUTI