Votul la locale se face pe patru buletine – primar, consilieri locali, județeni, președinte CJ



Românii sunt așteptați duminică la urne pentru a-și alege primarii, consilierii locali și județeni, precum și președinții Consiliilor Județene, fiecare cetățean cu drept de vot urmând să pună ștampila „VOTAT” pe candidatul sau pe lista de candidați de pe fiecare dintre cele patru buletine de vot.
Potrivit Legii 67/2004 privind alegerea administrației publice locale, alegătorii își pot exprima dreptul de vot numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea și unde sunt înscriși în copia de pe listele electorale permanente, în copia de pe listele electorale complementare sau în lista suplimentară întocmită de primar.
Alegătorii vor putea vota începând cu ora 7.00, secțiile de votare urmând să fie închise la ora 21.00.
Potrivit unei hotărâri de interpretare dată de Biroul Electoral Central, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare sunt obligați să organizeze în așa fel desfășurarea procedurilor de votare, astfel încât să se înscrie în orele prevăzute expres de lege. Totuși, potrivit interpretării date de BEC, persoanele care la ora 21.00 se vor afla în desfășurarea diferitelor proceduri în sala în care sunt instalate cabinele de vot vor fi lăsate să își finalizeze votul.
Pentru a putea vota, cetățeanul care a împlinit 18 ani până la data scrutinului va trebui să prezinte biroului electoral al secției de votare actul de identitate, în baza căruia va primi cele patru buletine de vot și ștampila cu mențiunea „VOTAT”.
Potrivit precizărilor făcute de BEC, la alegerile din data de 1 iunie, primarii vor asigura câte patru urne de vot în fiecare secție de votare, câte una pentru primar, pentru consiliul local, pentru președintele consiliului județean (respectiv primarul general al municipiului București) și pentru consiliul județean (respectiv Consiliul General al Municipiului București).
Așa cum prevăd reglementările privind scrutinul local, alegătorii vor vota separat, în cabine închise, aplicând ștampila cu mențiunea „VOTAT” în patrulaterul care cuprinde lista de candidați sau numele candidatului pentru care optează.
Legea privind alegerile locale mai stipulează că prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Totuși, alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoțitor ales de el, care să îl ajute să își exercite dreptul de vot.
Ca măsură de siguranță, actul normativ menționează că persoanele care candidează în circumscripția în a cărei rază teritorială se află secția de votare respectivă nu pot însoți alte persoane în cabina de vot, în scopul de a le ajuta să voteze.
Potrivit unei hotărâri date de BEC, este interzis accesul în cabinele de vot cu orice fel de aparatură de înregistrare sau preluare de imagini, decizie luată pentru a putea fi împiedicate eventuale tentative de control asupra votului și în vederea asigurării caracterului secret și liber exprimat al acestuia.
De asemenea, președintele poate lua măsuri ca staționarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.
Pentru ca buletinul de vot sa fie valabil, alegătorii trebuie să se asigure că pe ultima pagină a acestuia este aplicată ștampila de control a secției de votare.
După ce au votat, alegătorii îndoaie buletinele de vot astfel ca pagina albă care poartă ștampila de control să rămână în exterior și le introduc în urnă, având grijă să nu se deschidă.
Potrivit prevederilor legale, îndoirea greșită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.
Dacă buletinul de vot se deschide în așa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează și se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, menționându-se acest lucru în procesul-verbal al operațiunilor de votare.
După exercitarea dreptului de vot, în cazul alegătorilor care votează pe baza cărții de identitate, pe verso-ul acesteia se aplică un timbru autocolant cu mențiunea „votat” și data scrutinului.
Pentru alegătorii netransportabili din cauză de boală sau de invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, ca o echipă formată din cel puțin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul, pentru ca acesta să își exercite dreptul de vot.
Această prevedere este valabilă și pentru alegătorii netransportabili din cauză de boală sau de invaliditate care în ziua scrutinului sunt internați în spital, cu condiția ca respectiva unitate spitalicească să se afle în aceeași localitate în care solicitantul domiciliază.
În aceste cazuri, solicitarea trebuie să fie făcută anterior datei votării și trebuie să fie însoțită de acte medicale doveditoare.
Potrivit Legii 67/2004, așa cum a fost ea modificată, vor fi considerate nule buletinele de vot pe care nu a fost aplicată ștampila de control a secției de votare, buletinele de alt model decât cel legal aprobat, buletinele pe care nu a fost aplicată stampila „VOTAT” sau la care ștampila este aplicată pe mai multe patrulatere.
Pe de altă parte, votul va fi considerat valabil în cazul în care, deși ștampila aplicată a depășit limitele patrulaterului, opțiunea alegătorului este evidentă.
De asemenea, nu vor fi considerate nule buletinele de vot care au fost introduse în altă urnă decât cea destinată de biroul electoral al secției de votare.
În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, în acest scop puterile lui fiind extinse și în afara localului secției de votare, până la o distanță de 500 metri.
Pentru menținerea ordinii în localul secției de votare și în împrejurimi, președintele biroului electoral al secției de votare are la dispoziție mijloace de ordine puse la dispoziție prin grija prefecților.
De altfel, președintele biroului electoral al secției de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice, dar nu mai mult de o oră, măsura trebuind să fie anunțată anterior, prin afișare la ușa localului de vot, cu cel puțin o oră înainte. Legea prevede că, în timpul suspendării, urnele de votare, ștampilele, buletinele de vot și toate lucrările biroului electoral rămân sub pază permanentă, iar membrii biroului nu pot părăsi sala de votare în același timp.
Pentru buna desfășurarea a scrutinului, legiuitorul a prevăzut mai multe fapte care constituie contravenție sau infracțiune.
Astfel, constituie infracțiune împiedicarea prin orice mijloace a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secției de votare ori de către alte persoane și promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum și în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat.
Tot infracțiuni sunt tipărirea și utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urna a unui număr suplimentar de buletine față de cele votate de alegători, falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale, precum și utilizarea unui act de identitate nul sau fals, dar și atacul prin orice mijloace asupra localului secției de votare, furtul urnei sau al documentelor electorale, ruperea sigiliilor, deschiderea urnelor înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, precum și utilizarea urnei speciale în alte condiții decât cele prevăzute de lege.
Potrivit unei hotărâri a Biroului Electoral Central, în ziua de duminică, între orele 7.00 și 21.00 este interzisă comercializarea și consumul băuturilor alcoolice în spațiul de protecție al secției de votare de 500 de metri, cu supravegherea respectării acestei prevederi legale fiind însărcinați reprezentanții Ministerului Internelor și Reformei administrative (polițiști și jandarmi).