Vosganian: Problema prețurilor mari la carburanți este comportamentul companiilor, nu accizele



Reducerea accizelor și a taxelor pentru carburanții auto nu garantează scăderea prețurilor, în România problema fiind legată de comportamentul companiilor, nu de poltica fiscală a statului, consideră ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian.
„Având în vedere nivelul redus al accizelor/taxelor din România, nu consider că o scădere a nivelului de taxare/accizare ar duce la reducerea prețurilor carburanților la pompă. În România, problema nu este legată de comportamentul fiscal al statului, ci de comportamentul companiilor. Cred că, pentru piața internă de produse petroliere, o parte a soluției este legată și de începerea de către Consiliul Concurenței a unei investigții în legătură cu nivelul competiției. În contextul discuțiilor legate de o eventuală fuziune MOL-OMV, Comisia Europeană va realiza și ea o investigație asupra modului în care funcționează piața de produse petroliere inclusiv in România”, a declarat Vosganian, într-un comunicat al Ministerului Economiei și Finanțelor.
Contactați de MEDIAFAX, oficialii Consiliului Concurenței nu au oferit un răspuns clar.
„Consiliul Concurenței a declansat din oficiu, în septembrie 2005, o investigație care are ca obiect posibilă încălcare a prevederilor Legii concurenței de către actorii activi pe piața petrolului și a produselor derivate din petrol, inclusiv a combustibililor. Investigația privește activitatea tuturor companiilor active pe piață și se derulează pe o perioadă mai îndelungată, avand în vedere evoluția și dinamica acestei piețe”, se arată în răspunsul Consiliului.
Instituția menționează că nu are în atribuții reglementarea prețurilor, ci depistarea și sancționarea înțelegerilor anticoncurențiale, practicilor concertate și abuzul de poziție dominantă, care au ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piață sau pe o parte a acesteia.
Marți, președintele Franței, Nicolas Sarkozy, a sugerat că Uninea Europeană ar trebui să ia o decizie comună pentru plafonarea taxelor pentru carburanți.
„În România acciza pentru benzina fără plumb este de 33 eurocenți/litru, iar pentru motorină este de 27 eurocenți/litru, în comparație cu Franța, unde acciza este de 61 eurocenți/litru pentru benzina fără plumb, respectiv de 43 eurocenți/litru pentru motorină. TVA-ul în România este 19%, în timp ce în Franța se situează la nivelul de 19,6%. Cu toate acestea, prețurile carburanților comercializați pe piața internă sunt ridicate, comparabile cu cele din alte state europene iar, pe fondul unui baril cotat la circa 135 de dolari, companiile petroliere locale înregistrează profituri uriașe față de perioada similară a anului trecut”, se spune în comunicatul MEF.
Vosganian reia, în comunicat, declarațiile din ultimele două săptămâni referitoare la nivelul redus de accizare practicat de România la carburanți și la faprul că România deține încă rezerve de petrol.
Ministrul nu mai menționează însă că aceste rezerve au fost date în exploatare grupului austriac OMV, prin contractul de privatizare al celei mai mari companii românești, Petrom.
Vosganian a criticat de mai multe ori Petrom pentru prețurile mari pe care le practică la carburanții auto și a afirmat că va avea o discuție cu reprezentanții companiei.
Săptămâna trecută, ministrul a afirmat că prețurile carburanților vânduți de Petrom ar putea fi mai mici cu 5-10%, fără să afecteze profitabilitatea companiei, situație care ar determina și firmele competitoare să reducă prețurile.
În pofida declarațiilor ministrului, aproape toate companiile care vând carburanți au operat în ultimele săptămâni au urcat prețurile la pompă.
Prețul de vânzare al benzinei la stațiile de distribuție din țară este apropiat de nivelurile practicate în statele membre UE, deși România beneficiază încă de o derogare a Comisiei Europene și aplică un nivel redus de accize.