Vom plăti și pentru apelurile primite pe telefonul mobil



Comisarul european pentru Telecomunicații, Viviane Reding, ar putea propune ca utilizatorii de telefonie mobilă să plătească și pentru apelurile primite, nu numai pentru cele transmise, dacă se dovedește că o astfel de măsură ar scădea valoarea facturii plătite de clienți către operatori.
Oficialul va publica, în cursul acestei luni, recomandările privind reducerea tarifelor practicate de operatorii de telefonie fixă și mobilă pentru redirecționarea apelurilor, efectuate din rețele rivale, către clienți, potrivit Reuters.
Reperele gândite de Reding ar putea conduce la noi modele de business în industria telecom, conform cărora utilizatorii ar putea plăti și pentru apelurile primite, dar urmărind scheme de tarifare care să avantajeze clienții, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Telecomunicații.
În viziunea oficialului, tarifele de interconectare practicate de operatorii de comunicații mobile ar putea fi reduse până la nivelul celor percepute în segmentul telefoniei fixe, pentru a evita subvențiile încrucișate și a reduce, astfel, costurile suportate de consumatori.