Voiculescu: Probabil că ministrul Pogea nu este omul potrivit la locul potrivit



Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, luni, că „problemele” de la ministerul de Finanțe – respectiv „birurile” și „bâlbâiala” – riscă să se transforme în „problemă națională”, el apreciind că, probabil, ministrul Pogea „nu este omul potrivit la locul potrivit”.
Voiculescu a făcut această declarație după participarea la o întâlnire cu conducerea PSD.
„Au vrut să mă consulte (membrii din conducerea PSD, n.r.), având în vedere experiența din economie. Concluzia a fost legată de faptul că problemele care sunt la ministerul de Finanțe riscă să se transforme în problemă națională. Sunt două: prea multe biruri pe români în ultimul timp și prea multă bâlbâială. Azi e albă, mâine e neagră”, a spus Voiculescu.
El a arătat, totodată, că, în opinia sa, ministerul de Finanțe are „mari probleme”, care influențează activitatea Guvernului.
Întrebat dacă în cadrul discuției cu conducerea PSD s-a identificat o soluție la problema ministerului de Finanțe, Voiculescu a spus: „E greu de găsit. Probabil că nu e omul potrivit la locul potrivit”.