PNL atrage atenția că parlamentarii și AEP nu trebuie să omită opinia celor din Diaspora în privința legii votului prin corespondență, iar proiectul liberalilor este singurul care conține prevederi agreate de cetățenii români din străinătate, a precizat, marți, vicepreședintele PNL Mihai Voicu, citat de Mediafax.”Partidul Național Liberal consideră că este binevenită orice contribuție pentru îmbunătățirea propunerii pe care a făcut-o grupurilor parlamentare încă din luna februarie, însă atrage atenția că nici partidele parlamentare, nici Autoritatea Electorală Permanentă, a cărei implicare o salutăm și o considerăm necesară, nu trebuie să omită un lucru esențial – beneficiarii acestei legi sunt compatrioții noștri din Diaspora și, de aceea, opinia acestora trebuie luată în considerare. Proiectul de lege depus de Partidul Național Liberal este singurul care a fost redactat printr-o consultare reală cu asociațiile românilor din străinătate și, de aceea, chiar dacă este perfectibil, conține prevederi care sunt agreate cu cei care vor beneficia de facilitățile legii”, a declarat Mihai Voicu, conform unui comunicat remis MEDIAFAX.





