FOTBAL

Voiajorul Ilie Dumitrescu

Voiajorul Ilie Dumitrescu
Voiajorul Ilie Dumitrescu

Clubul Kallithea a denunțat, într-un comunicat dat publicității miercuri, „comportamentul neprofesionist și indecent” al tehnicianului Ilie Dumitrescu, care a semnat un contract pe un an și jumătate cu gruparea PAOK Salonic, informează Reuters. „A ales perioada cea mai critică a sezonului pentru a periclita viitorul echipei și a părăsi clubul”, se arată în comunicatul clubului grec. Kallithea a solicitat forurilor fotbalistice elene să ia măsuri în acest caz. Echipa Kallithea se află pe locul 15, penultimul, în campionatul Greciei, cu 15 puncte. Dumitrescu a demisionat, miercuri, de la Kallithea cu doar câteva ore înainte ca PAOK Salonic (locul 6 în campionat, cu 30 de puncte) să anunțe numirea sa în funcția de antrenor principal, în locul lui Giorgios Kostikos. Ilie Dumitrescu a preluat conducerea tehnică a echipei Kallithea în octombrie 2005, după ce a demisionat de la Akratitos, în urma unor neînțelegeri cu oficialii clubului. Dumitrescu a mai antrenat în Grecia echipele AEK Atena și Aigaleo. În 2004, Ilie Dumitrescu a mai fost acuzat de lipsă de profesionalism, după ce gruparea cipriotă Apollon Limassol a anunțat că tehnicianul român a încălcat contractul dintre cele două părți, ca urmare a deciziei de a semna cu AEK Atena. Dumitrescu a plecat la AEK la începutul anului 2004, deși mai avea șase luni de contract cu Apollon.

Recomandări

Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Ilie Bolojan inaugurează mâine noua creșă din cartierul Burdujeni și participă la semnarea contractelor pentru autostrada Pașcani-Suceava