Viticultorii cer ca în licee să fie introduse cursuri privind consumul moderat de vin



Organizațiile profesionale ale viticultorilor fac demersuri la Ministerul Educației pentru ca în licee să fie introduse cursuri privind consumul moderat de vin, măsură care există deja în unele țări europene, spune directorul general al Organizației Interprofesionale Vitivinicole, Emil Dumitru, informează Mediafax.Directorul general al Organizației Naționale Interprofesionale Vitivinicolă (ONIV), Emil Dumitru, a declarat, luni, într-o conferință de presă, la Alba Iulia, că organizațiile profesionale ale viticultorilor fac demersuri pentru introducerea în programa de predare la liceu a unui modul de curs prin care elevilor să li se explice cum poate fi consumat vinul cu moderație și cum poate fi asociat cu gastronomia, transmite corespondentul MEDIAFAX.



Recomandări