Prim-vicepreședintele PDL, Adriean Videanu, a declarat, luni, după ședința coaliției, că PDL și PSD au discutat despre eventualele soluții prin care să fie evitată o eventuală nouă criză a gazelor la iarnă.
Videanu a spus că liderii PDL și PSD au insistat ca autoritățile să găsească soluții care să permită crearea condițiilor pentru asigurarea securității energetice a României pe timp de iarnă.
El a menționat că i-a informat pe liderii celor două partide despre discuțiile purtate în ultima ședință a Consiliului European pe tema energiei și a afirmat că una dintre concluzii a fost că Rusia și Ucraina au în continuare o dispută pe subiect.
„Trebuie să găsim soluții pentru ca România să facă față unei eventuale crize a gazelor în perioada de iarnă. Trebuie să ne asigurăm că întreaga capacitate de înmagazinare, de 3,015 miliarde metri cubi, este folosită și toată această cantitate va fi înmagazinată, și să ne asigurăm stocuri suficiente de păcură și de cărbune”, a mai precizat Videanu.
Premierul rus Vladimir Putin a avertizat, la începutul lunii iunie, că livrările de gaze ale Rusiei către Europa, prin intermediul Ucrainei, ar putea fi oprite la sfârșitul lunii iunie sau începutul lui iulie, dacă oficialii de la Kiev nu vor plăti gazele stocate în depozitele subterane.
În luna mai, Rusia a respins o propunere a premierului ucrainean Iulia Timoșenko, ca Ucraina să cumpere gaze destinate capacităților sale de stocare, în valoare de până la cinci miliarde de dolari, în contul tarifelor de tranzit care urmează să fie plătite de partea rusă, iar discuțiile s-au blocat.