Victor Ponta i-a convocat, vineri, în Delta Dunării, pe toți miniștrii Cabinetului său pentru o ședință informală, premierul publicând câteva poze pe pagina sa de Facebook, scrie Mediafax.Șeful Executivului a postat, vineri, pe Facebook, poze din Delta Dunării alături de câțiva miniștri, printre care ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, cel al Transporturilor, Iulian Matache, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, ministrul pentru Dialog social, Liviu Pop, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin și ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, Eugen Nicolicea.