Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a dat ca exemplu comuna Cornu Luncii cu proiectul de modernizare a școlii din Băișești

Vicepreședintele Parlamentului European, europarlamentarul PSD Victor Negrescu, a vizitat, la finalul acestei săptămâni, Școala Gimnazială din satul Băișești, comuna Cornu Luncii, modernizată în totalitate cu fonduri europene. Victor Negrescu a precizat că din punctul său de vedere, această școală demonstrează că este unul dintre cele mai bune exemple că „Uniunea Europeană devine o șansă concretă pentru comunitățile locale”. Mai mult, el a ținut să-l felicite pe „primarul destoinic” Gheorghe Fron pentru modul în care a știut să transforme în bine comuna Cornu Luncii prin accesarea de fonduri europene.

„O școală sustenabilă realizată cu fondurile europene pentru educație pentru care am insistat în negocierile de la nivel european. O echipă de profesori dedicați copiilor. Un primar destoinic, care a știut să transforme comuna folosind inteligent resursele europene și programele de dezvoltare locală inițiate de social-democrați.

Aceasta este realitatea pe care am avut plăcerea să o văd în comuna Cornu Luncii, județul Suceava. Așa arată o localitate în care apartenența la Uniunea Europeană devine o șansă concretă pentru comunitățile locale. Domnul primar Gheorghe Fron a spus-o clar: fără finanțările europene, multe dintre aceste proiecte ar fi fost extrem de greu, dacă nu imposibil, de realizat.

Voi continua să mă lupt, la nivel european, pentru mai multe fonduri dedicate educației, zonelor rurale și comunităților vulnerabile. Fiecare cetățean merită un trai mai bun, iar solidaritatea și coeziunea trebuie să rămână pilonii care definesc proiectul european”, a spus Victor Negrescu.

La rândul său, primarul din Cornu Luncii a ținut să precizeze că în cele cinci școli din comună s-au investit peste 40 de milioane de lei din fonduri europene și guvernamentale pentru a le asigura elevilor și profesorilor cele mai bune condiții pentru actul educațional. Gheorghe Fron le-a mulțumit tuturor celor din primărie și din unitățile școlare care au contribuit la implementarea acestor proiecte.

Recomandări

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Primarul Gheorghe Fron i-a felicitat pe pompierii voluntari din Cornu Luncii pentru intervenția la incendiul de la mănăstirea din Brădățel

Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel

Ziua Eroilor, comemorată solemn la Monumentele Eroilor din comuna Cornu Luncii, primarul Gheorghe Fron acordând diplome de merit unor cadre militare

Primarul Gheorghe Fron anunță finalizarea stației de reglare-măsurare pentru noua rețea de gaze naturale din Cornu Luncii și Rădășeni

Primăria Frumosu a finalizat lucrările de modernizare și eficientizare energetică la școala primară din comună