Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava a organizat ieri o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați conducătorii de vehicule pe două roți, fiind împărțite materiale preventive și veste reflectorizante pentru tinerii care se deplasau pe biciclete. Acțiunea a fost organizată în condițiile în care, luni, în interval de aproximativ 12 ore, toate cele trei accidente înregistrate în județ au fost cu implicarea conducătorilor de biciclete sau mopede.
În acest sens, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, dar și polițiștii de proximitate și cei de la nivelul Secțiilor de poliție rurală au desfășurat activități preventive pe raza mai multor localități tranzitate de DN 17, Șcheia, Stroiești, Ilișești, Păltinoasa, Vama, Pojorâta și Iacobeni.
“Polițiștii au oferit copiilor identificați mergând pe biciclete în zona Șcheia, dar și în celelalte localități, veste reflectorizante, dar și alte materiale preventive. S-au purtat discuții cu minorii în vederea conștientizării acestora cu privire la pericolele la care se expun nerespectând legislația rutieră”, a declarat subcomisarul Ionuț Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Suceava.
Acțiune preventivă
Veste reflectorizante pentru tinerii care circulă pe biciclete
Recomandări
Razie a polițiștilor pentru depistarea elevilor chiulangii, și la Dolhasca
Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte
27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs






