Tentativă de tâlhărie

Vânzător de ziare, atacat de trei indivizi care vroiau să-i ia borseta

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, vânzător volant de ziare, a fost atacat de trei indivizi, care, profitând de faptul că era într-o zonă izolată, au încercat să-i fure borseta. Atacul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 19.00, tânărul vizat, Cristian A., luptându-se cu cei trei atacatori și reușind în cele din urmă să se salveze.
Din verificările poliției rezultă că tânărul cobora pe o cărare de lângă marginea pădurii din George Enescu, având asupra sa mai multe ziare, iar la un moment dat a fost acostat de trei tineri, care i-au spus că vor să cumpere un ziar. Imediat cei trei au tăbărât cu pumnii și picioarele pe vânzătorul de ziare, încercând să-i smulgă borseta.
„Victima s-a opus, a strigat după ajutor, iar tinerii respectivi au plecat într-o direcție necunoscută, fără a-i sustrage vreun bun. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor”, a declarat inspectorul principal Gabriel Panțiru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Un inginer silvic care a împușcat mortal un om, în timp ce sacrifica un vițel, condamnat pentru trei infracțiuni, dar fără pușcărie cu executare

O pedeapsă cu executare și trei mai blânde, față de o gașcă de indivizi care au comis răfuieli în trafic și agresiuni

Pedepse serioase pentru trei tineri care i-au bătut și sechestrat pe cei care le-au comandat droguri, dar nu aveau bani

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap