Valerică Gherasim și Silviu Casandra, dați afară de la CSM Suceava



Valerică Gherasim și Silviu Casandra
Valerică Gherasim și Silviu Casandra

Antrenorii Valerică Gherasim și Silviu Casandra nu mai figurează în scriptele Clubului Sportiv Municipal Suceava.

Cei doi au fost înștiințați că începând de luni, 25 mai, contractele de muncă pe care le aveau cu CSM Suceava încetează.

În decizia care a fost luată, conducerea CSM Suceava invocă Legea 53/2003 și OUG 7/2026.

Mai exact, Valerică Gherasim și Silviu Casandra mai aveau contracte de muncă cu normă întreagă cu alte entități ale statului.

Deciziile pot fi contestate în instanță, care va decide dacă măsurile semnate de directorul interimar al CSM Suceava, Radu Mihalescu, sunt legale.

Prin îndepărtarea celor doi, directorul interimar al clubului a scăpat practic de cei mai înverșunați și vocali contestatari ai săi.

Valerică Gherasim a fost director al CSM Suceava, iar până la numirea lui Radu Mihalescu a ocupat funcția de director adjunct.

Ulterior, funcția de director adjunct a fost scoasă din organigramă, iar Valerică Gherasim și-a continuat activitatea la club în calitate de expert sportiv, firește cu un salariu mai mic.

În ceea ce-l privește pe Silviu Casandra, acesta ocupa funcția de vicepreședinte, pe care o va pierde după decizia de încetare a contractului de muncă.



Recomandări