Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, vineri, referindu-se la acuzațiile de troc cu PDL, că PRM a făcut trocuri nu doar cu PDL, ci și cu PNL, când au votat împotriva moțiunii de cenzură a PSD, în 2007, sau când l-a votat pe Bogdan Olteanu președinte al Camerei Deputaților. „Rareori s-a putut vedea în societatea românească o turbare mai mare ca aceea înregistrată în săptămâna care se încheie. De ce? Pentru că mi-am păstrat o funcție de vicepreședinte al Senatului, pe care am deținut-o, fără probleme, aproape patru ani?”, a spus liderul PRM.
El a amintit de momentul în care PRM a decis să-i dea voturile lui Bogdan Olteanu, pentru a fi ales președinte al Camerei Deputaților.
„Aia nu a mai fost cârdășie? Ăla nu a mai fost troc?”, a întrebat CV Tudor.
El a făcut referire și la susținerea Guvernului liberal, în 2007, când parlamentarii PRM nu au votat moțiunea de cenzură a PSD.
„Sau când am luat hotărârea să nu mai votăm moțiunea de cenzură a PSD, în 2007, contribuind astfel, decisiv, la supraviețuirea Guvernului, după care, imediat, m-a sunat la Senat Tăriceanu, pe telefonul operativ, pentru a-mi mulțumi, atunci ce a fost? Noi am făcut dezinteresat și una și alta. Astăzi pentru că am îndrăznit să dăm peste cap planurile patrulaterului negru-PSD-PC-PNL-UDMR și apăr interesele partidului nostru sunt vânat iarăși ca un criminal de război”, a adăugat liderul PRM.
Totdată, liderul PRM a ținut să atace PNL și să afirme că liberalii sunt avantajați în alegeri, pentru că au trasat colegiile uninominale conform propriilor interese”, dar că PNL a ținut cont și de interesele PSD și ale UDMR.
În vizorul președintelui PRM a intrat și premierul Tăriceanu, despre care a spus că este un „dușman al poporului român”, dacă nu schimbă data alegerilor, care va umbri sărbătorirea Zilei Naționale, luni, pe 1 decembrie.
Vadim a reiterat propunerea către Executiv de a amâna cu o săptămână data alegerilor parlamentare, astfel âncât românii să poată sărbători 90 de ani de Marea Unire din 1 decembrie 1918.