Președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat, vineri, la Pitești, că până acum președintele Traian Băsescu era motorul PD, pe care l-a umflat artificial „ca o gogoașă”, iar în momentul în care șeful statului „se duce la vale”, și PDL se va întoarce unde îi este locul, „între 10% și 13-14%”.
„Vă gândeați vreun moment că Baesecu o să stea deoparte? Nu, nu va sta deoparte. E adevărat că este foarte afectat și este foarte nervos, pentru că începe să-și piardă electoratul fidel. Are o cădere foarte serioasă în sondaje și mulți se întreabă dacă ieșirea lui la rampă de săptămână viitoare – iar eu cred că va fi duminică, așa cum se așteaptă cei mai mulți – nu va dăuna cumva candidaților PDL. Foarte interesant de remarcat este că până acum el era motorul, el a umflat artificial acest PD-PDL, ca o gogoașă, iar în momentul în care Traian Băsescu se duce la vale, acest partid se dezumflă și se va întoarce acolo unde îi este locul, undeva între 10 și 13-14 la sută”, a declarat Nicolae Văcăroiu, citat de corespondentul MEDIAFAX.