Urnele funerare ale Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca au fost aduse, vineri, la ora 13.02, la Ateneul Român, fiind însoțite de personalitățile care le-au întâmpinat la aeroport, cărora li s-au alăturat Ana Blandiana și ministrul Culturii Adrian Iorgulescu.
De asemenea, la Ateneu se mai află ministrul de Externe Lazăr Comănescu, dar și fostul șef al protocolului de la Președinție Ion Pascu, revocat din funcție în urmă cu o zi pentru a deveni ambasador în Turcia.
La ceremonie este așteptat și președintele Traian Băsescu.
Urnele funerare ale Monicăi Lovinescu și ale lui Virgil Ierunca au fost aduse, vineri, de la Paris, cu o aeronavă specială, fiind însoțite de către Gabriel Liiceanu și Mihnea Berindei, care au participat și la ceremonialul religios desfășurat cu o zi în urmă la Biserica Română din Paris.
Aeronava a aterizat în jurul 12.10, după ce a plecat de la Paris, în jurul orei 9.00.
Urnele celor doi jurnaliști și scriitori au fost întâmpinate de Regimentul 30 gardă Mihai Viteazul cu onoruri militare.
Din delegația de primire au făcut parte președintele Institutului Cultural Român Horia Roman Patapievici, președintele Uniunii Scriitorilor Nicolae Manolescu, precum și consilierii de stat la Președinție Cătălin Avramescu și Bogdan Cazaban.
Momentul comemorativ de la Ateneul Român va fi urmat de depunerea urnelor, după ora 16.00, la Casa Lovinescu, potrivit dorinței testamentare.
Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au primit Ordinul Național „Steaua României” în semn de înaltă apreciere pentru opera lor intelectuală și pentru tot ceea ce au însemnat, de-a lungul mai multor decenii, pentru poporul român, mai precizează Administrația prezidențială.
Criticul literar Monica Lovinescu a încetat din viață, duminică noaptea, la spitalul Charles Richet din Val d’Oise, situat la 15 km nord de Paris. Jurnalist, critic literar și cunoscut comentator de radio, Monica Lovinescu a încetat din viață la ora 00.30, fiind internată în urmă cu circa trei luni, în stare gravă. Ea ar fi împlinit, în luna noiembrie, 85 de ani.