La Câmpulung Moldovenesc

Urmărit internațional, găsit ascuns într-o casă

Judiciariștii Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc au prins un individ dat în urmărire internațională, care se ascundea într-o casă de pe raza localității.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, respectivul individ, Nicolae Lupu, în vârstă de 41 de ani, a fost prins în cursul zilei de vineri. „Urmăritul se ascundea în locuința unei rude din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Acesta a fost reținut și a fost condus la sediul poliției”, se arată în comunicatul oamenilor legii.
Nicolae Lupu a fost condamnat pe data de 2 martie 2012 la trei ani și două luni de închisoare pentru furt calificat. El era dat în urmărire la nivel național din 12 aprilie 2012, fiind emisă și semnalare internațională.
Nicolae Lupu a fost încarcerat în arestul poliției județene, de unde va fi trimis la unul dintre penitenciarele din țară, pentru a-și executa pedeapsa.

Recomandări

Un individ care a înșelat o familie cu 4.000 de lire sterline, săltat de polițiști în timp ce se îmbarca în avionul de Londra

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro