Polițiștii suceveni au fost nevoiți să execute 8 focuri de armă asupra a două vehicule implicate în transportul de țigări de contrabandă, în urma acțiunii fiind confiscate 35.500 pachete de țigări, în valoare de 355.000 lei, și fiind indisponibilizat un vehicul în valoare de 4.000 euro.În noaptea de duminică spre luni, la ora 02.30, polițiști din cadrul Postului de Poliție Fundu Moldovei și din cadrul Postului de Poliție Breaza au obținut informații că dinspre comuna Izvoarele Sucevei urma să vină un autovehicul încărcat cu țigări de contrabandă.Agenții de poliție au procedat la interceptarea vehiculului pe DJ 175, pe raza comunei Fundu Moldovei, înspre Câmpulung Moldovenesc. La apariția autoutilitarei polițiștii au pornit semnalele luminoase, efectuând semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a trecut la urmărirea acesteia.Întrucât șoferul autoutilitarei a accelerat, polițiștii au tras 6 focuri de armă, 4 de somație și 2 spre autoutilitară. Pe timpul urmăririi un alt autoturism a pătruns pe drum și s-a interpus între autoutilitară și autospeciala de poliție, efectuând manevre de blocare în trafic.Agenții de poliție au continuat urmărirea, intrând pe DN 17, direcția Pojorâta-Vatra Dornei, efectuând alte 2 focuri de somație asupra autoturismului care s-a interpus în urmărire, conducătorul acestui autovehicul refuzând să oprească.Având în vedere această situație, au fost alertate echipajele de poliție arondate Poliției municipiului Vatra Dornei.Ulterior, autoturismul care s-a interpus în urmărire a fost localizat, iar șoferul acestuia a fost identificat în persoana unui tânăr de 25 ani, domiciliat în comuna Moldova Sulița și cu reședință în municipiul Vatra Dornei.De asemenea, autoutilitara a fost identificată într-o parcare de la intrarea în satul Valea Putnei, comuna Pojorâta. Vehiculul a fost transportat la Poliția Câmpulung Moldovenesc. În interior au fost identificate 67 de baxuri de țigări de proveniență extracomunitară (35.500 pachete), valoarea aproximativă a țigărilor fiind de 355.000 lei.






