Bază materială

Universitatea „Ștefan cel Mare” are hotel la Vatra Dornei

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava are propriul hotel în stațiunea turistică Vatra Dornei. Centrul pentru Pregătire Continuă a fost inaugurat oficial cu puțin timp în urmă. Hotelul este de trei stele, beneficiază de 20 de camere cu câte două paturi, de două apartamente de protocol și de un restaurant. Pentru că aparține universității, hotelul a fost dotat și cu săli de conferință, în care, la nevoie, se pot desfășura și cursuri. De asemenea, aici pot fi cazați studenții suceveni care fac practică în zona Dornelor.
Centrul pentru Pregătire Continuă se adresează în egală măsură și celor care au drept scop recrearea. Compartimentul de SPA cuprinde două saune, sală de fitness și masaj.
La evenimentul de inaugurare a centrului au fost prezente cadre didactice din Universitatea „Ștefan cel Mare”, dar și reprezentanți ai asociațiilor studențești. Rectorul Universității „Ștefan cel Mare”, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, a tăiat panglica de inaugurare a hotelului.

Recomandări

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

120 de copii din județ au participat la competiția „Marea Aventură Digitală”, organizată de Logiscool Suceava

Peste 200 de pasionați de cosmos și Univers, în competiție la Vatra Dornei, la Naționala de Astronomie și Astrofizică