Handbal

Universitatea II a cedat pe teren propriu în fața liderului seriei, CSM Vaslui



Universitatea II a pierdut duelul cu liderul CSM Vaslui
Universitatea II a pierdut duelul cu liderul CSM Vaslui

Sâmbătă, în etapa a treia a Diviziei A la handbal masculin, echipa a doua a Universității Suceava a primit vizita liderului la zi în serie și principala favorită la promovarea în Liga Națională, CSM Vaslui. Echipa pregătită de Ioan Tcaciuc a cedat în fața vasluienilor conduși de pe bancă de fostul jucător și antrenor al Sucevei, Leonard Bibirig, scor 19 – 33. Așa cum se așteptau, cei de la CSU II Suceava au avut un meci foarte greu, în fața unei echipe cu experiență și jucători ce-au evoluat mulți ani în Liga Națională, inclusiv în sezonul ce a trecut. Universitarii au condus doar la începutul partidei, dar mai apoi n-au mai găsit soluții în fața unei apărări experimentate și mult mai puternice, iar la pauză, CSM Vaslui avea un avans de șase goluri, 18 – 12, pe care și l-a mărit în repriza secundă.
„Este greu să te lupți cu o echipă de Liga Națională, în condițiile în care am avut în lot cinci jucători de 16 ani. Experiența a fost de partea oaspeților, care în sezonul trecut s-au retras din motive financiare, dar și-au păstrat aproape tot lotul. Noi mai avem mult de muncă și primul examen îl vom avea vineri, la Botoșani”, a explicat antrenorul sucevean, Ioan Tcaciuc.
În partida cu Vaslui, pentru echipa a doua a Universității Suceava au marcat: Pintilei (1 gol), Lazurcă (3), Oancea (2), Behenariu (1), Lupu (2), Cozorici (3), Rușu (1) și Alupoaie (6).
În aceeași etapă cu numărul III, CSU Galați – CSM Bacău 25 – 24, iar CSM Botoșani – CSU CNOT Brașov 26 – 29.
Vineri, în etapa a patra din primul tur al Diviziei A, CSU II Suceava va evolua pe terenul celor de la CSM Botoșani, de la ora 17.30.
Clasamentul seriei I
1. CSM Vaslui 3 3 0 0 106 62 9
2. CSU Galați 3 2 0 1 76 77 6
3. CSU CNOT Brașov 3 2 0 1 76 88 6
4. CSU din Suceava II 3 1 0 2 76 85 3
5. CSM Botoșani 3 1 0 2 83 92 3
6. CSM Bacău 3 0 0 3 77 90 0



Recomandări

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade
Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade