Asociația profesională a notarilor români susține că numărul tranzacțiilor imobiliare frauduloase „a atins cote fără precedent” în România, devenind un adevărat fenomen, dar anunță că notarii colaborează cu Ministerul Internelor și s-au dotat cu aparate de depistare a cărților de identitate false.
„Fenomenul infracțional în materie imobiliară a atins cote fără precedent în România, pe fondul unei creșteri accentuate a tranzactiilor imobiliare, datorată creșterii prețurilor imobilelor de la an la an și obținerii unor profituri considerabile prin înstrăinarea de imobile”, susține Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR), într-un comunicat de joi.
Asociația susține că apariția infractorilor în acest domeniu era de așteptat, iar tehnicile lor s-au perfecționat, în mare măsură și datorită relațiilor care există între infractori și diverși funcționari care permit acestora accesul la baze de date oficiale.
„Există pe piață falsuri după acte de identitate sau de proprietate care sunt greu de depistat chiar și de ofițerii de poliție”, potrivit comunicatului.
Notarii publici susțin că, de multe ori, „întocmai ca și părțile unui act”, pot fi victime ale unor falsuri impecabile, fiind de multe ori puși în fața unor documente care, în ochiul unui neinițiat în falsuri, pot apărea ca adevărate.
„Notarii publici nu au avut pregătirea, experiența și priceperea detectării unor falsuri care, de cele mai multe ori, sunt aproape perfecte. Dacă, în unele situații, nici specialiștii în domeniu nu s-au putut pronunța pe loc asupra legalității unor acte, este absurd să se ceară notarilor acest lucru”, scrie UNNPR.
Organizația profesională a notarilor anunță însă că a inițiat un proiect de colaborare cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA) care, odată finalizat, „va contribui la blocarea, chiar dacă nu totală, a infracționalității imobiliare”.
„UNNPR a dotat fiecare birou notarial cu aparate de depistare a cărților de identitate false, iar notarii vor fi instruiți de către reprezentanți ai MIRA cu privire la elementele care pot depista falsul”, anunță organizația, îngrijorată de amploarea „fenomenului infracțional”.
Paisprezece persoane au fost arestate, miercuri, de instanța Tribunalului București, într-un dosar privind înșelăciuni imobiliare prin folosirea de documente oficiale și sub semnătură privată falsificate, prejudiciul cauzat de aceștia fiind estimat la peste 500.000 de euro, după ce, în urmă cu aproximativ două săptămâni, alte 12 persoane, printre care și doi funcționari ai Primăriei Sectorului 5, de la Direcția Taxe și Impozite, au fost reținute de procurori.
Patru dintre acestea au fost arestate preventiv, iar celelalte opt, printre care și cei doi funcționari, au primit interdicție de a părăsi Capitala pe perioada cercetărilor. Ei au intrat în vizorul autorităților pentru înșelarea mai multor bătrâni din sectorul 5 din Capitală, cărora le vindeau proprietățile.