Unde fugim de-acasă…



În Parcul Central al municipiului Suceava se desfășoară, în intervalul 1-13 iulie, Târgul de vară al meșterilor populari
În Parcul Central al municipiului Suceava se desfășoară, în intervalul 1-13 iulie, Târgul de vară al meșterilor populari

Perioada 3 – 9 iulie
Campionatul Național de Drift, în parcarea Shopping City
Asociația Română de Drift, în parteneriat cu Shopping City Suceava și Toyota Suceava, organizează, în zilele de 5-6 iulie, în parcarea Shopping City, Campionatul Național de Drift – Etapa I, acțiune la care vor participa cei mai buni piloți din București, Cluj, Neamț, Botoșani, Baia Mare și Suceava.
„Cumpără, înscrie și câștigă!” la poarta cu premii din Shopping City
Cel mai important eveniment din lumea fotbalului vine cu mii de surprize la Shopping City Suceava.În perioada 13 iunie – 13 iulie, Shopping City, în parteneriat cu hipermarketul Carrefour, derulează campania „Cumpără, înscrie și câștigă!” în cadrul căreia iubitorii de sport și cumpărători vor fi răsplătiți cu peste 2.000 de premii instant, constând în doze de bere sau de suc, pungi de alune și mingi de fotbal.
În fiecare vineri, sâmbătă și duminică, pe toată durata campaniei, fotbalul și distracția le vor aduce premii instant clienților care au făcut cumpărături de minimum 100 de lei pe un singur bon de casă, din magazinele aflate în incinta Shopping City.
Cursuri gratuite de dans pentru copiii începători
Shopping City Suceava invită toți copiii la cursurile gratuite pentru începători oferite de Școala de dans Fly Dance Studio. Aceștia au ocazia de a învăța diferite stiluri de dans, precum: vals lent, vals vienez, quick step, tango, slow fox, samba, cha-cha, passo doble, rumba sau jive. De altfel, pasionații vor putea dansa și în pași de salsa, bachata, merengue sau tango argentinian. Cursurile se desfășoară în City Gallery, din incinta Shopping City Suceava, în fiecare luni și miercuri, între orele 17:00-18:30.
Târgul de vară al meșterilor populari
În Parcul Central al municipiului Suceava se desfășoară, în intervalul 1-13 iulie, Târgul de vară al meșterilor populari, manifestare care urmărește să promoveze arta și tradiția populară din Bucovina, dar și din alte județe ale țării. Meșteșugarii și artizanii care își etalează produsele vin în întâmpinarea cererii populației locale, dar și a turiștilor care vizitează Suceava în această perioadă, oferind spre vânzare piese de ceramică, lemnărit, țesături și împletituri, produse de marochinărie, arta sticlei, icoane, podoabe populare.
Sâmbătă, 5 iulie
Expoziția retrospectivă AGD 20/1994 – 2014
La Uzina de Apă Suceava (str. Apeductului), în care funcționează Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj, se deschide, la ora 17.00, expoziția retrospectivă aniversară AGD 20/1994 – 2014, care marchează două decenii de la înființarea societății Arhitectură Grafică Design.
Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru – Deschidere oficială și spectacol
La Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Suceava are loc, la ora 18.30, deschiderea oficială a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru (ediția I).
După festivitatea de deschidere, începând cu ora 19.00, va fi prezentat spectacolul „Stele în lumina dimineții”, de Alexandr Galin, susținut de tineri actori de la Facultatea de Teatru din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Accesul la toate spectacolele din programul festivalului este gratuit.
Duminică 6 iulie
Kids City – ateliere de creație Art Craft
Shopping City Suceava organizează ateliere gratuite de creație și distracție, Kids City – Art Craft, dedicate tuturor copiilor energici și creativi, cu sprijinul Alexandria Librării din incinta centrului comercial. În fiecare duminică, începând cu ora 12:00, vor fi organizate ateliere tematice în cadrul cărora copiii vor putea să confecționeze obiecte decorative cu accesoriile din gama special dedicată copiilor, Art Craft, ce se găsește exclusiv în Alexandria Librării, să coloreze și să se distreze alături de mascota Shopping City Suceava. Duminică, 6 iulie, copiii vor putea participa la atelierul “Bun venit, vacanță mare!”, în cadrul căruia vor învăța să confecționeze un zmeu. Copiii își vor petrece timpul creativ și distractiv, se vor relaxa, vor socializa și vor putea pleca acasă cu amintiri plăcute.



Recomandări

Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia” Ițcani, reluate în „Atelier 25”

Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia 77” Ițcani, reluate în „Atelier 25”
Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia 77” Ițcani, reluate în „Atelier 25”