Unde fugim de-acasă…



Festivalul de Artă Medievală “Ștefan cel Mare”, ediția a VIII-a
Festivalul de Artă Medievală “Ștefan cel Mare”, ediția a VIII-a

Perioada 14 – 20 august
Festivalul de Artă Medievală “Ștefan cel Mare”, ediția a VIII-a
Festivalul de artă medievală „Ștefan cel Mare” Suceava va avea loc în perioada 14 – 17 august, la Cetatea de Scaun și Muzeul Satului Bucovinean, unde cavaleri, domnițe, păpușari și cascadori vor oferit publicului, ca în fiecare an, turniruri, spectacole cu foc, dansuri, cântece medievale și școli de lupte, comedia dell’arte, teatru pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul și acrobații cu cai.Programul complet al Festivalului de Artă Medievală “Ștefan cel Mare” îl găsiți în pagina 10 a ziarului Monitorul de Suceava.
Festivalul Național al Păstrăvului, de la Ciocănești
Ediția din acest an a Festivalului Național al Păstrăvului de la Ciocănești (Satul Cultural al României 2014), care se va desfășura în zilele de 16 – 17 august, ediție precedată de „Săptămâna plutăritului” care se află în curs de desfășurare, reunește concursuri, simpozioane, concerte și spectacole așteptate cu nerăbdare de public. Programul festivalului cuprinde, pentru ziua de sâmbătă, 16 august, începând cu ora 7.00, Concursul național de pescuit, Simpozionul „Lada cu zestre” (ora 9.30), o incursiune pe muntele Suhard alături de grupul vocal-instrumental „Piatra Șoimului”, din Câmpulung Moldovenesc, și de Dorica Rațiu (ora 11.00), redeschiderea minei turistice Oița și festivitatea de premiere a Concursului național de pescuit (ora 14.00).
De la ora 15.00, începe Concursul gastronomic (cu festivitatea de premiere la ora 18.00), iar la ora 19.00 este programat concertul extraordinar al Orchestrei „Lăutarii din Chișinău”, avându-l ca dirijor pe maestrul Nicolae Botgros. Seara, dedicată muzicii folk și poeziei, se va desfășura lângă un foc de tabără avându-i ca invitați pe Vasile Mardare, Sorin Poclitaru și Ștefania Iacob.
Pelerinaje la Cacica, Putna, Hagigadar
Manifestări religioase organizate, în perioada 14 – 15 august, la Basilica Minor din Cacica și mănăstirile Putna și Rarău – Crucea, cu prilejul sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”.
Manifestări religioase prilejuite de hramul Mănăstirii Hagigadar (17 august) și hramul Mănăstirii Slătioara, unde este sediul Mitropoliei bisericii ortodoxe de rit vechi din România (18-19 august).
Festivalul „Baia – File de Istorie”, în perioada 14 -15 august
Cursă de accelerare pe pista Aerodromului Floreni, în comuna Dorna Candrenilor, în zilele 16-17 august.
Manifestări cultural-artistice prilejuite de zilele localităților, la Vicovu de Sus, Bălăceana (15 august), Adâncata și Bădeuți (15 – 16 august).
Vineri, 15 august
Stand-up comedy cu actorul Radu Pietreanu, la Padrino
La Padrino va avea loc, începând cu ora 21:00, un spectacol de stand-up comedy cu actorul Radu Pietreanu, o legendă a umorului românesc, fost membru al grupului Vacanța Mare, cu Tibi Neuronu și Cristi Priză. Artiștii le promit sucevenilor un spectacol plin de bună dispoziție. „Montăm zâmbete și amenajăm stări de spirit cu un show de stand-up comedy și parodii muzicale”, au declarat artiștii. Intrarea la spectacol este 25 de lei. Rezervări se pot face la numărul de telefon 0742 36 58 59.
Festivalul „Din obcini cântec răsună”, în localitatea Moldovița.
Duminică, 17 august
Festivalul Național al Păstrăvului, de la Ciocănești
Între orele 8.00 – 12.00, va fi oficiată Sf. Liturghie la biserica din comună, iar de la ora 13.00 vor fi conferite premiile laureaților concursurilor „Cea mai frumoasă casă tradițională”, „Cea mai frumoasă grădină cu flori”, „Costumul popular” și „Lada cu zestre”.
De la ora 15.00 toată lumea este invitată la „Cântec, joc și voie bună”, alături de ansamblurile „La porțile neamului” (Palanca) și „Poienița” (Poiana Stampei), David și Miruna Țăran, Laura Erhan, Daggu Project, Alexandru Brădățan, Vlăduța Lupău și Delia.
Festivalul se va încheia cu Hora Plăieșilor.



Recomandări