Cei opt ofițeri și subofițeri de la Poliția orașului Dolhasca își desfășoară activitatea într-un sediu vechi, foarte degradat, cu plafon din stuf și cu WC din lemn, aflat în curte, cu nimic mai modern decât cele folosite de bunicii noștri acum o sută de ani.
Situația a fost semnalată de Sindicatul Național al Agenților de Poliție (SNAP), filiala Suceava, în timp ce conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava a transmis că rezolvarea acestor probleme este o prioritate, care depinde însă de banii care vor fi alocați de Inspectoratul General al Poliției Române.
Buda din curte, cea mai mare problemă din multe altele, la sediul Poliției Dolhasca
Vasile Grumăzescu, liderul SNAP Suceava, a detaliat multitudinea de probleme de la sediul Poliției orașului Dolhasca: “Plafonul clădirii este din stuf cu lut, nu există grup sanitar și nici racord la apă curentă și canal. De asemenea, acoperișul clădirii este și el deteriorat. Practic întregul sediul este într-o stare foarte proastă, iar totul culminează cu WC-ul de lemn din curte”.
El a arătat că problema a fost sesizată în scris de sindicat conducerii IPJ Suceava încă din data de 18 decembrie 2014. Și fostul șef al Poliției orașului Dolhasca, comisarul-șef Florin Gavrilă, pensionat de curând, a sesizat de nenumărate ori condițiile jalnice în care se lucrează la structura de poliție care gestionează o localitate cu 11.000 de locuitori, din care peste 2.000 de romi.
După pensionarea comisarului-șef Florin Gavrilă, la conducerea Poliției orașului Dolhasca a fost numit, prin împuternicire, cu caracter provizoriu, un tânăr ofițer, inspectorul principal Vasile Grădinaru. Pe lângă faptul că au condiții foarte proaste de lucru, polițiștii din Dolhasca sunt și puțini raportat la numărul populației și la fenomenul infracțional din Dolhasca.
IPJ Suceava a întocmit un necesar de cheltuieli și așteaptă bani de la București
Subcomisarul Ionuț Epureanu, din cadrul IPJ Suceava, a declarat că renovarea și racordarea la utilități a sediului Poliției orașului Dolhasca sunt priorități ale conducerii poliției județene.
„Conducerea IPJ Suceava, prin Serviciul de Logistică, a efectuat un raport al necesarului de cheltuieli cu privire la sediul Poliției orașului Dolhasca și l-a transmis către Direcția de Logistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care este ordonator de credite. Sumele necesare pentru sediul Poliției orașului Dolhasca ar putea fi alocate la următoarea rectificare bugetară”, a transmis Ionuț Epureanu.
Un alt sediu problemă este cel al Secției de Poliție Burdujeni
Sindicaliștii de la SNAP Suceava au ținut să mai aducă în atenție și problema unui alt sediu de poliție aflat în stare proastă.
După cum a precizat Vasile Grumăzescu, Secția de Poliție Burdujeni își are sediul într-un imobil vechi de peste o sută de ani. Și aici tavanul din lut este degradat, în interior este igrasie și sunt infiltrații de apă, tencuiala exterioară este deteriorată, iar lambriul și parchetul sunt foarte degradate.
„De 15 ani la această secție nu s-a făcut nici o renovare”, a mai sesizat liderul SNAP Suceava.
Și aceste probleme au fost semnalate în scris conducerii IPJ Suceava la finele anului trecut.






