Mandate europene

Un tânăr din Vicov și unul din Siret, săltați pentru infracțiuni în Italia și Belgia

Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din Vicovu de Sus, și unul de 33 de ani, din Siret, au ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în baza unor mandate europene de arestare emise de autoritățile judiciare belgiene, în cazul primului, respectiv de cele italiene.
Primul dintre ei, Constantin Zlotar, din Vicovu de Sus, a fost arestat sub acuzația că ar fi comismai multe furturi în Belgia.
Conform unui comunicat al poliției, „față de acesta, Curtea de Apel Suceava a dispus arestarea în vederea predării către autoritățile judiciare din Belgia, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării, 6 decembrie 2013”.
Al doilea suspect, Vasile Andrieș, tânărul în vârstă de 33 de ani, din Siret, este căutat de autoritățile judiciare italiene sub acuzația că a organizat, promovat și a fost lider al unei grupări infracționale care a provocat prejudicii unor fabrici.
Suspectul a fost prezentat sâmbătă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reținerea sa pentru 24 ore.Ulterior, acesta a fost arestat preventiv pe o perioadă de cinci zile.

Recomandări

Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic