Un tânăr în vârstă de 26 de ani, administratorul discotecii din satul Măzănăești, comuna Drăgoiești, și mama acestuia, au suferit multiple leziuni prin agresiune în noaptea de sâmbătă spre duminică, la puțin timp după ce au închis clubul care este afacerea familiei. Vizat de atac ar fi fost tânărul de 26 de ani, în timp ce mama sa a fost lovită violent în timp ce-și apăra fiul căzut la pământ. Curios este că cei doi nu au sunat la numărul de urgență 112 în noaptea agresiunii și au sesizat poliția abia ieri. Ambii au însă documente medicale care atestă că au leziuni grave, produse prin agresiune, mai ales femeia urmând a avea nevoie de zeci de zile de îngrijiri medicale.
“Sub o ploaie de lovituri l-am protejat pe fiul meu, mă temeam că o să-l omoare”
Marius Andrei Urdeș, tânărul de 26 de ani, este administratorul din acte al clubului Mikruli 22 din Măzănăești. În noaptea de sâmbătă spre duminică, ca de fiecare dată, ordinea din club a fost asigurată de agenții unei firme de pază cu care administratorul are contract. Scandalul a izbucnit după ce agenții de pază au scos afară din local câțiva tineri.
Violeta Bodnari, care se ocupă împreună cu fiul său de administrarea clubului, a declarat: „După ce am închis clubul și ne-am pornit spre casă, am fost așteptați pe o uliță întunecată de mai mulți tineri. Au sărit la fiul meu, care a fost lovit cu o bâtă în cap și a căzut la pământ. Atunci, în disperare, am sărit peste fiul meu, pentru a-l proteja, și am început să fiu lovită. Sub o ploaie de lovituri l-am protejat pe fiul meu, mă temeam că o să-l omoare”, a descris scenele de coșmar femeia.
Leziunile suferite de cei doi
Andrei Marius Urdeș a fost diagnosticat la Spitalul Județean Suceava cu plăgi contuze, hematoame, echimoze și excoriații, care necesită, conform certificatului medico-legal, 8-9 zile de îngrijiri medicale. Toate leziunile sunt la cap, tânărul având fața și buzele tumefiate.
Mama acestuia a fost diagnosticată preliminar cu contuzie toracică, contuzie de umăr stâng și fractură de antebraț, care necesită intervenție chirurgicală. Femeia urmează să-și scoată și ea un certificat medico-legal, care să ateste numărul de zile de îngrijiri medicale are nevoie.
Reclamă dispariția sumei de 3.000 de lei
Mama și fiul au declarat la poliție că i-au recunoscut pe majoritatea agresorilor, tineri din sat, care erau sub influența alcoolului. Cei doi susțin că cei care i-au lovit cel mai violent, cu bâtele, sunt doi frați din sat, Ionuț și Ovidiu Florea. Dosarul penal privind agresiunea a fost înregistrat la Postul de Poliție Drăgoiești. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a comis fapta și, în măsura în care este posibil, cine sunt autorii.
Violeta Bodnari a mai reclamat că în timpul agresiunii i-a dispărut și suma de 3.000 de lei, pe care o avea asupra sa. Femeia a evitat să se pronunțe dacă banii, proveniți din încasările din noaptea respectivă, i-au fost sustrași ori dacă i-a pierdut în momentele de panică trăite în noaptea agresiunii.
Violeta Bondari a declarat că familia ei a deschis afacerea cu acest club de aproximativ un an de zile, cu banii adunați după ani de muncă în Grecia.
Agresiune
Un tânăr de 26 de ani și mama sa, administratorii unei discoteci, bătuți măr de mai mulți clienți






