Anchetă poliție

Un tânăr care a făcut scandal într-un bar din Suceava reclamă că a fost bătut de agenții de pază

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din Suceava a fost implicat, miercuri seară, într-un scandal consumat în două episoade, mai întâi într-un bar și apoi în stradă. Tânărul susține că a fost bătut de agenții unei firme de pază, cei care au intervenit inițial la scandalul din bar, însă ancheta poliției nu confirmă această variantă. Poliția a fost sesizată prin numărul de urgențe 112 miercuri, în jurul orei 21.20, când s-a anunțat că un tânăr a fost bătut de un grup de indivizi care au coborât dintr-o mașină în zona stației de autobuz de la Policlinică. La fața locului a fost identificat Andrei G., tânărul de 25 de ani, care primea îngrijiri medicale, pentru o serie de leziuni minore.
Din ancheta ulterioară a rezultat că miercuri, în jurul orei 20.30, Andrei G. se afla în incinta unui bar din zona Areni (Music Pub), împreună cu alți prieteni, și a spart un pahar și a provocat scandal în local. Angajații barului au cerut ajutor firmei de pază cu care au contract, agenții ajunși la fața locului scoțându-i afară pe tinerii recalcitranți. După câteva minute, tânărul de 25 de ani a reclamat că a fost bătut.
„Tânărul a reclamat că a fost lovit și deposedat de telefonul mobil, o borsetă cu bani și cartea de identitate, de mai multe persoane, din care făceau parte angajații firmei de pază care au intervenit la scandalul din local”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Audiați, agenții firmei de pază au precizat că au intervenit doar pentru a-i scoate pe tineri din local și au fost reclamați din răzbunare.
„Victima nu a putut face dovada existenței sumei de bani și nici a telefonului reclamate ca fiind sustrase”, mai precizează IPJ Suceava.
Polițiștii continuă cercetările pentru a lămuri cu exactitate împrejurările în care s-au comis faptele.

Recomandări

Un sucevean reclamă că a fost jignit și instigat la violență de personalul de la intrarea în sediul DSP Suceava

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Un tânăr de 18 ani a decedat, iar alţi doi au fost răniţi, într-un accident produs la Moldovița

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița