Un tânăr a fost încătușat și internat la Psihiatrie după ce și-a agresat un consătean

Un bărbat de 64 ani, din comuna Mănăstirea Humorului, a sesizat vineri searp prin 112 producerea unui scandal.La fața locului a fost identificat apelantul care era căzut la pământ, fiind plin de sânge în zona capului și a feței, iar lângă acesta se afla un bărbat de 28 de ani, tot din localitate, în vădită stare de ebrietate, care era dezbrăcat la bustul gol și avea pe corp pete de sânge. Bărbatul de 64 de ani a declarat că a fost lovit de tânărul de 28 de ani.La fața locului a fost solicitată o ambulanță, iar persoana vătămată a fost transportată la Spitalul orașului Gura Humorului, după care a fost transferată la Spitalul Județean Suceava.Autorul agresiunii, din cauza stării de agresivitate și a manifestărilor violente, a fost imobilizat și încătușat, condus și internat la Spitalul Județean Suceava – Secția Neuropsihiatrie.„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând să fie soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon, leziuni interne grave și transfer cu elicopterul la Iași

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile