Incorigibil

Un sucevean judecat pentru contrabandă, dar prins încă de două ori cu țigări, a fost arestat preventiv

Un sucevean în vârstă de 53 de ani a ajuns acum două zile în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins făcând contrabandă cu țigări deși a avut parte de clemență în mai multe rânduri din partea magistraților.
Inculpatul, Vasile Hapenciuc, a fost condamnat, în luna mai a acestui an, de Judecătoria Suceava, într-un dosar de contrabandă, la un an de închisoare cu suspendare, primind un termen de supraveghere de patru ani. Judecătorul care a dat respectiva sentință a decis să-l oblige pe Vasile Hapenciuc să frecventeze programe de reintegrare socială și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 80 de zile. Această sentință nu este încă definitivă, fiind atacată de Vasile Hapenciuc la Curtea de Apel Suceava. În acest context, inculpat într-un dosar de contrabandă aflat în ultima fază de judecată, același Hapenciuc a mai fost prins de două ori cu țigări de contrabandă.
La mijlocul lunii august, un echipaj de jandarmi l-a depistat cu 670 de pachete de țigări de contrabandă în mașină, în apropierea Complexului comercial Bazar. Pus sub control judiciar pentru această faptă, același bărbat a recidivat după două săptămâni, la finele lunii august. Vasile Hapenciuc a fost oprit de un echipaj de poliție în zona unui bar de pe strada Gheorghe Doja, având asupra sa o sacoșă în care se aflau 200 de pachete de țigări, de diferite mărci, de proveniență extracomunitară.
Având în vedere aceste aspecte, Judecătoria Suceava a acceptat propunerea procurorului de caz, de schimbare a măsurii controlului judiciar cu cea de arestare preventivă. Pe 2 septembrie, după rămânerea definitivă a mandatului de arestare preventivă, Vasile Hapenciuc a fost încarcerat în arest, unde s-a prezentat de bunăvoie.

Recomandări

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei