Dublă infracțiune

Un „stranier” prins fără RCA la mașină a provocat cu același autoturism un accident cu doi răniți

Un bărbat în vârstă 39 de ani, din municipiul Rădăuți, s-a ales cu dosar penal pentru două infracțiuni după ce a provocat un accident rutier cu o mașină înmatriculată în străinătate pe care nu mai avea dreptul să o conducă, întrucât plăcuțele de înmatriculare îi fuseseră ridicate pentru lipsa asigurării RCA. Accidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 10.30, pe un drum comunal din Ulma.
Din ancheta derulată de poliție rezultă că Petru Paveliuc, șoferul în vârstă de 39 de ani, conducea un autoturism marca Ford, iar într-o curbă la dreapta, pe fondul vitezei, a pătruns pe sens opus, unde a intrat în coliziune cu un VW Passat, condus regulamentar de Vasile Naidaș, în vârstă de 44 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei.
În urma impactului au fost răniți conducătorul auto care se deplasa regulamentar și un tânăr în vârstă de 18 ani, pasager în mașina acestuia.
În urma verificărilor efectuate în baza de date polițiștii au constatat că autoturismul Ford, care avea montată o singură plăcuță de înmatriculare, falsă, nu avea drept de circulație din 7 august 2015. Atunci, plăcuțele de înmatriculare au fost reținute, pentru că șoferul nu avea asigurarea obligatorie pentru răspundere în caz de accidente.
Pe numele autorului accidentului s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat”.
Cei doi răniți au fost diagnosticați preliminar cu leziuni ușoare.
Ambii șoferi implicați în accident au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști