Un bărbat mort de beat și fără permis a provocat sâmbătă un accident pe un drum neclasificat din Burla, și-a ascuns mașina și a plecat acasă.Accidentul a avut loc în jurul orei 07.30, iar șoferul, un bărbat de 36 ani, localnic, fără a poseda permis de conducere, în timp ce conducea autoturismul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit cu partea dreapta față un podeț.În urma impactului, un bărbat de 45 ani, din comuna Volovăț, pasager în autoturism a suferit leziuni, însă s-a deplasat la domiciliu.De asemenea, după producerea accidentului, conducătorul auto a mutat autoturismul implicat în accident în curtea unui imobil, după care s-a deplasat la domiciliu.Ulterior, victima a fost transportată cu ambulanța la spital, necesitând pentru vindecare 7-10 zile îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost identificat de polițiști la domiciliu, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Victima a fost și ea testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză se efectuează cercetări față de bărbatul de 36 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției și modificarea stării locului accidentului de circulație din care a rezultat vătămarea integrității corporale a unei persoane fără acordul poliției”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.





