Recidivă

Un șofer condamnat cu suspendare după un accident mortal a mai făcut o victimă

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Râșca, a accidentat cu autoturismul pe care îl conducea o femeie, după care a plecat de la fața locului, fiind identificat ulterior de poliție. Accidentul s-a petrecut acum două zile, pe strada Izvor din comuna Râșca. Tânărul implicat în accident, Ionuț Bogdan Lămășanu, are la activ o condamnare cu suspendare după ce a fost implicat, în 2012, într-un accident mortal, în urma căruia a fost judecat tot pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului.
Revenind la accidentul de acum două zile, din ancheta poliției rezultă că tânărul șofer, aflat la volanul unui autoturism Nissan, a acroșat o femeie de 36 de ani, Mihaela D., localnică, care tocmai coborâse dintr-un alt autoturism. Femeia a ajuns la spital, suferind leziuni, iar șoferul a fost identificat ulterior de polițiști. Condițiile exacte în care s-a produs accidentul urmează a fi stabilite pe parcursul anchetei.
În aprilie 2012, același Ionuț Bogdan Lămășanu a fost pus sub acuzare pentru un accident foarte asemănător. Atunci, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată că o femeie de 73 de ani, Ileana C., din satul Slătioara, comuna Râșca, a ajuns la Spitalul Județean Suceava în comă, cu un grav traumatism cranian. Inițial anchetatorii au crezut că femeia a căzut și s-a lovit la cap, însă ulterior polițiștii au identificat urme de frânare, precum și o pată de sânge, stabilindu-se că a fost vorba de un accident rutier. Polițiștii au identificat pe un drum forestier, la 15 kilometri de la locul accidentului, un autoturism VW cu avarii. Anchetatorii de la Serviciul Rutier au ajuns apoi la același Ionuț Lămășanu, atunci în vârstă de 24 de ani, localnic. Șoferul a declarat că s-a panicat după impact și de aceea a fugit. El a scăpat ușor după acel accident în condițiile în care victima se deplasa neregulamentar, pe carosabil, pe timp de noapte. Inculpatul a fost judecat și condamnat doar pentru infracțiunea de „părăsire a locului accidentului de către conducătorul unui autovehicul implicat într-un accident în urma căruia a rezultat decesul unei persoane”. Tânărul a fost condamnat de Judecătoria Fălticeni la o pedeapsă de 3 luni de închisoare, cu suspendare.
Șoferul implicat pentru a doua oară în trei ani de zile într-un accident avea permis de conducere valabil, scăpând de anularea dreptului de a conduce după condamnare.

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an