Un șofer beat și fără permis a devenit agresiv când a fost oprit de polițiști

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.30, o patrulă din cadrul Poliției orașului Salcea și a Postului de poliție Dumbrăveni, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control, pe DN 29, un autoturism cu număr provizoriu de circulație. Șoferul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a refuzat să se legitimeze, motiv pentru care a fost condus la sediul de poliție.În urma verificărilor, polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, acesta fiind un bărbat de 33 ani, din comuna Dumbrăveni, care însă nu apare în bazele de date ale poliției ca fiind posesor de permis de conducere auto. Întrucât emana halenă alcoolică și a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, manifestându-se agresiv, bărbatul a fost imobilizat și condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști