Un șofer în vârstă de 51 de ani, beat la volan, s-a izbit violent în gardul împrejmuitor al grădiniței „Așchiuță” de pe strada Alexandru cel Bun din municipiul Suceava, provocând pagube importante. S-a întâmplat luni seară, în jurul orei 20.00, polițiștii ajunși la fața locului constatând că șoferul era băut.
Din ancheta poliției rezultă că Dan Șorodoc, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism BMW, a pierdut brusc controlul asupra volanului, lovind violent gardul de la drum al grădiniței.
În urma impactului a rezultat distrugerea unei țevi de gaz, de la rețeaua de alimentare a municipiului Suceava, a două plase de la gard și a unei părți din izolația de pe peretele imobilului. La fața locului au intervenit angajații E. ON, care au luat măsuri de sistare a furnizării gazului în zonă și de remediere a defecțiunii.
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că șoferul implicat în eveniment avea o concentrație de 0,59 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Conform procedurilor, el a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Pe numele conducătorului auto a fost înregistrat dosar penal.





