Un șofer beat a acroșat o altă mașină și a accidentat doi pietoni, după care a fugit de la locul faptei

Duminică, la ora 15.30, pe strada Pandurilor din municipiul Rădăuți, un bărbat de 41 ani, localnic, în timp ce conducea un autoturismul, pe fondul lipsei de experiență în conducere și al vitezei excesive, a pierdut controlul direcției de mers și a acroșat autoturismul aparținând unui bărbat de 74 ani, din comuna Frătăuții Noi, staționat în fața porții de acces în curtea unui imobil, după care a accidentat ușor două tinere, de 16 ani și de 19 ani, localnice, ce se deplasau pe marginea carosabilului. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat la circa 150 metri de autoturism. „Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești
Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești