Incendiu

Un puști de 4 ani s-a jucat cu focul și a distrus bunuri de aproape 200 de milioane

Joaca unui copil cu focul era cât pe ce să distrugă o casă. Un puști, în vârstă de numai patru ani, a provocat un incendiu, în urma căruia s-au înregistrat pagube importante. Marți, în jurul prânzului, două autospeciale ale Gărzii de Intervenție Gura Humorului, au demarat în trombă spre localitatea Mironu din comuna Valea Moldovei, acolo unde un puternic incendiu a cuprins gospodăria Mariei F. Pompierii militari au reușit să stingă flăcările în mai puțin de o oră și jumătate, salvând de flăcări casa de locuit a femeii. În urma incendiului a ars adăpostul pentru animale pe o suprafață de 30 de metri pătrați, o tonă de furaje și o căruță, flăcările degradând parțial și pereții grajdului. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, valoarea pagubelor este de circa 200 de milioane de lei. Pompierii militari au stabilit că incendiul a fost provocat de Petrică C. (4 ani), nepotul proprietarei, care a rămas nesupravegheat și s-a jucat, aprinzând mai multe bețe de chibrit.

Recomandări

O casă a luat foc în ziua în care proprietarii au plecat spre Italia, iar în locuință se aflau copiii acestora

Peste trei hectare de pășune alpină au ars după ce proprietarul a scăpat de sub control focul aprins pentru igienizare

Incendiu la casa unui angajat al Primăriei Salcea, angrenat de-a lungul timpului în misiuni multiple de sprijin după incendii