Expoziția cu figuri din ceară

Un punct de atracție pentru public în incinta Cetății de Scaun a Sucevei

Un punct de atracție pentru public în incinta Cetății de Scaun a Sucevei
Un punct de atracție pentru public în incinta Cetății de Scaun a Sucevei

Expoziția cu figuri din ceară, deschisă în incinta Cetății de Scaun a Sucevei, s-a dovedit a fi, încă din primele zile de prezentare, o atracție pentru publicul sucevean. Realizată aproape în ultimul moment spre a putea fi inclusă sub umbrela mai largă a „Zilelor Sucevei” (directorul general al Complexului Muzeal Bucovina, Constantin-Emil Ursu, a mărturisit că se afla aproape în situația de a înapoia banii sponsorilor, întrucât nu avea încă întreaga sumă necesară închirierii, transportului și taxelor aferente pentru aducerea ei) expoziția, a cărei montare s-a finalizat vineri dimineața, la ora 6,00, spre a putea fi vernisată la ora 11,00, așa cum prevedea programul manifestărilor dedicate marelui hram al orașului, va avea cu siguranță parte de vizitatori până la toamnă. Sponsorilor inițiali, Banca Comercială Română, Casa de Economii și Consemnațiuni, firmele General Construct, Arond SRL, Muha SRL și Zag Consulting, li s-a alăturat, contribuind cu suma de 50 de milioane, Primăria Suceava, făcând astfel posibilă prezentarea acestei expoziții alcătuită din 26 de exponate aduse de la Muzeul Figurilor din Ceară din Sankt Petersburg. Numai pe parcursul a trei zile, 23-25 iunie a.c., când „Zilele Sucevei” erau în plină desfășurare, expoziția (care are personaje din lumea sportului – fotbaliștii David Beckham și Ronaldo de la Real Madrid, tenismana Stefi Graff, campionul de Formula 1 Michael Schumacher sau boxerul de categorie grea Mike Tyson – a politicii – Iosif Vissarionovici Stalin, Nichita Hrușciov, Boris Elțin, Vladimir Putin sau Indira Gandhi – și reconstituie scena „Cinei cele de taină”, după viziunea lui Leonardo da Vinci) a înregistrat un număr de peste 3.500 de vizitatori, suma totală provenită din încasări fiind de circa 83 milioane lei, dovadă că interesul și aprecierea publicului a crescut mult față de anul trecut, când expoziția cu figuri de ceară (cu genericul „Tortura de-a lungul vremii”) a fost vizitată în prima săptămână de prezentare de circa 1.800 de persoane. Ținând cont că pe platoul Cetății de Scaun, unde se află și Muzeul Satului Bucovinean, se vor desfășura în această vară manifestări de amploare (21-23 iulie vor evolua formații prezente la festivalul „Întâlniri Bucovinene”, 11-13 august va avea loc primul Festival Medieval sucevean, 18-20 august va fi organizat Târgul Meșterilor Populari), directorul general al CMB estimează că expoziția va fi vizitată, până la închiderea din data de 10 septembrie, de aproximativ 190.000 de persoane, depășind cu mult numărul vizitatorilor expoziției similare de anul trecut.

Recomandări

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Aproape 15.000 de vizitatori au trecut pragul muzeelor sucevene și au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei, în Noaptea Muzeelor

Intrare liberă la patru muzee și la Cetatea de Scaun a Sucevei, în „Noaptea Muzeelor”, în municipiul Suceava

Gheorghe Șoldan, după ce a verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”

Gheorghe Șoldan după ce verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”
Gheorghe Șoldan după ce verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”