Anchetă criminaliști

Un profesor, fost consilier local, cercetat pentru tentativă de omor

Un profesor de tehnologie, care predă la o școală din comuna Mălini, este cercetat pentru tentativă de omor calificat, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a bătut cu sălbăticie un bărbat, cu o bâtă de baseball, agresiunea petrecându-se pe terasa unui local din Solca, localitatea de domiciliu a cadrului didactic în cauză.
Profesorul acuzat, Gheorghe Pipirigeanu, în vârstă de 58 de ani, a fost consilier local la Solca în mandatul 2008-2012.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, duminică după-amiază, în jurul orei 17.00, profesorul l-a agresat pe un bărbat tot din Solca, Ioan Ghinghilovschi, în vârstă de 54 de ani.
„Victima era lovită în zona capului și a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, iar ulterior la Spitalul Județean Suceava, unde s-a stabilit că prezintă leziuni ce necesită peste 21 de zile de îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul poliției județene.
Dacă în primă fază s-a făcut dosar pentru vătămare corporală, cercetările au fost preluate de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, încadrarea juridică a faptei fiind schimbată în tentativă de omor.
Din primele cercetări ale poliției s-a stabilit că, pe fondul unui conflict mai vechi, profesorul Pipirigeanu l-a lovit de mai multe ori cu o bâtă în zona capului pe bărbatul în vârstă de 54 de ani, acesta băgând mâna în față pentru a se apăra și suferind o fractură.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs faptele și pentru a se stabili dacă încadrarea juridică va rămâne cea de tentativă de omor calificat.

Recomandări

”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie

Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat