Un polițist de frontieră și încă un tânăr, împușcați în timp ce erau la braconat pe apa Sucevei

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, polițist de frontieră, și un nepot de-al său, în vârstă de 22 de ani, ambii din satul Măneuți, comuna Frătăuții Vechi, au ajuns la spital, miercuri seară, cu multiple plăgi împușcate, de la o armă cu alice. Conform primelor informații, cei doi erau la braconat pe apa Sucevei, cu o setcă, în timpul liber, la Măneuți, iar la un moment dat au fost observați de un paznic. Acesta i-a somat, cei doi nu s-ar fi oprit, astfel că a tras înspre ei. Cei doi au ajuns inițial la Spitalul municipal Rădăuți, după care au fost transferați la Spitalul Județean Suceava.Bărbatul de 42 de ani a fost diagnosticat cu plăgi multiple prin împușcare torace, braț și antebraț stâng, iar tânărul de 22 de ani, cu plăgi contuze prin împușcare la cotul stâng și umărul drept. Medicii le-au extras alicele, după care primul a fost internat în secția chirurgie, iar tânărul la Ortopedie. Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență, Dr. Tiberius Brădățan, a declarat că ambii sunt stabili hemodinamic și nu prezintă risc vital.Ancheta a fost preluată de ofițerii de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Bărbatl care i-a împușcat pe cei doi este angajat al AJVPS Suceava și avea în aria de patrulare respectiva zonă.

Recomandări

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap