Un nou dosar DNA cu acuzații de fapte de corupție ale comisarului-șef Fediuc



Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Serviciul Teritorial Suceava, efectuează, marți, percheziții domiciliare în 15 locații situate în județele Suceava și Botoșani, cercetările având loc în cadrul unei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și contrabandă, comise în perioada 2013-2015.Perchezițiile au loc la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor societăți comerciale.
Conform unor informații pe surse, această anchetă se învârte în jurul comisarului-șef Nelu Fediuc, fostul șef al Sectorului Poliției de Frontieră Siret, trimis deja în judecată de DNA în alte două dosare penale privind constituirea unui grup infracțional organizat ce se ocupa cu introducerea în țară a țigărilor de contrabandă, dar și pentru că ar fi încercat, prin intimidare, să determine schimbarea declarațiilor mai multor martori în favoarea lui.
În cazul anchetei derulate marți, un bărbat cu dublă cetățenie, româno-ucraineană, i-ar fi oferit în repetate rânduri mită lui Fediuc, în vremea în care acesta era șeful Sectorului Poliției de Frontieră Siret, pentru a închide ochii la activitatea de contrabandă pe care acesta o coordona. Fediuc ar fi încasat de la ucrainean câte 2.000 de euro pe lună, în intervalul 2008-2013.



Recomandări

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări
Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări

S-au dat primele condamnări și în unul dintre dosarele altui fost șef de la Permise și Înmatriculări, Florin Valy Finiș

Comisarul-șef Florin Valy Finiș, fost șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Florin Valy Finiș, fost șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

S-au dat primele condamnări și în unul din dosarele altui fost șef de la Permise și Înmatriculări, Florin Valy Finiș