Un nou control al pompierilor în Bazar, astăzi

Autorizarea Bazarului de către ISU, așteptată de mii de suceveni, depinde acum de rezultatul unui nou control, care va fi efectuat astăzi de pompieri, în marele centru comercial din lunca Sucevei.„Sperăm că a sosit ziua cea mare pentru Bazar. Dimineață, la prima oră, oamenii din primărie, proiectantul și specialiștii care s-au ocupat de expertiza la foc a Bazarului au mers la ISU. Am înțeles că se mai dorește efectuarea unui control al ISU în Bazar, să vadă dacă ne-am conformat cu ultimele observații făcute. Sper ca de astăzi să se deschidă Bazarul”, a spus primarul Ion Lungu.Edilul sucevean consideră că nu ar trebui să existe piedici la reautorizarea Bazarului, pentru că au fost îndeplinite condițiile minime cerute de pompieri, s-a finalizat și gardul de separare al bazarului privat de cel al municipalității, iar pentru ca halele modernizate să fie conforme cu prevederile legale a fost îndepărtat un perete.

Recomandări

Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu