Tragic

Un muncitor care lucra pe șantierul aeroportului, mort sub un mal de pământ care s-a surpat

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, angajat al unei firme din Satu Mare, a murit într-un accident de muncă care s-a petrecut duminică dimineață pe șantierul din incinta Aeroportului „Ștefan cel Mare” de la Salcea.
Bărbatul efectua măsurători la un șanț pentru canalizare, la o adâncime de aproximativ trei metri și jumătate, și a fost acoperit de un mal de pământ care s-a surpat.
Tragedia s-a petrecut în jurul orei 8.00. Muncitorii care lucrau pe șantier au sunat la 112 și au cerut ajutor. Trei echipaje de militari de la Detașamentul de pompieri Suceava s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și ambulanța SMURD „C” de terapie intensivă mobilă.
Pompierii au avut parte de o misiune dificilă.
Plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor, a declarat:
“Din păcate, pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, medicul SMURD declarând decesul acesteia. Pentru extragerea trupului neînsuflețit au fost efectuate operațiuni complexe, deoarece pământul era instabil și orice vibrație ar fi putut duce la surparea malurilor, punând în pericol și viața salvatorilor. Ca o măsură preventivă, toate utilajele grele din zonă au fost oprite pe perioada misiunii”.
După ce au asigurat malurile, doi pompieri au coborât în șanț și au scos victima. Bărbatul mort a fost identificat în persoana lui Ghiorghi Nechita, angajat al firmei SC Cosma 2006 SRL Satu Mare, care are subcontractate o serie de lucrări de la aeroport.
Autoritățile județene au anunțat chiar cu o zi înainte de tragedie că pe șantierul aeroportului se lucrează într-un ritm foarte intens, pentru a se recupera din întârzieri.
Ancheta privind modul în care s-a produs tragedia a fost efectuată de la polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava, care au sesizat la rândul lor Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava. Cercetările vor continua sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Recomandări

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță