Claudia Radu, medic român stabilit în Marea Britanie, a relatat, pentru cotidianul The Guardian, despre mita din sistemul de sănătate din România și despre motivele pentru care medicii autohtoni aleg să muncească peste hotare.
Înainte de a se stabili în Marea Britanie, în anul 2004, Claudia Radu (33 de ani) și-a făcut rezidențiatul în spitale din București și Maramureș. Ea a declarat, pentru The Guardian, că cel puțin jumătate din colegii săi de la Facultatea de Medicină promoția 2000 au ales să lucreze în spitale de peste hotare din cauza neregulilor din sistemul de sănătate autohton.
Medicul a povestit despre tradiția de a oferi mită persoanlului medical din spitalele din România pentru a beneficia de servicii de calitate. Practica pacienților de a oferi cadouri se extinde nu numai la medicii specialiști, ci și la infirmiere, anesteziști și portari.
Claudia Radu a descris propriile experiențe ca pacientă, când, în ciuda calificării sale, a fost nevoită să ofere bani angajaților din spitale pentru a fi tratată corespunzător, pentru a beneficia de un pat într-un salon sau pentru a-i fi semnat biletul de ieșire din spital.
Ea susține că, de obicei, doctorii români nu cer explicit cadouri sau bani în schimbul serviciilor acestora, dar se așteaptă să le primească oricum și rareori le refuză.
Medicul a mai spus, pentru The Guardian, că a experimentat și cealaltă parte a mitei, când și-a început practica în anul al doilea de facultate și majoritatea pacienților săi au încercat să-i ofere cadouri sau bani. Ea susține că a refuzat să primească mită de la bolnavi, dar că, în ciuda faptului că era cunoscută pentru aceste principii, aceștia continuau să-i ofere.
„Îmi amintesc că un pacient venea în fiecare lună pentru chimioterapie dintr-un sat de la aproape 20 de kilometri depărtare. Auzind de la ceilalți pacienți că nu accept bani, el mi-a adus un pui imens și doi litri de vin. Când am protestat, mi-a zis «Dar trebuie să vă dau ceva!»”, a explicat medicul.
Corupția din sistemul de sănătate, spune Claudia Radu, a jucat un rol important în decizia sa de a părăsi România. Ea a descris sistemul de sănătate britanic drept mult mai corect și diferit față de cel românesc.
Posibila lege privind legalizarea mitei pentru personalul medical în România nu i se pare acesteia o soluție bună. Ea sugerează că medicii din țară au nevoie de salarii mai mari pentru a-și putea permite să refuze mita, din moment ce un specialist câștigă aproximativ 300 de lire pe lună. Radu mai spune că eliminarea mitei trebuie să vină dintr-un efort comun al medicilor și pacienților: cei dinâti trebuie să refuze cadourile, iar cei din urmă nu trebuie să le mai ofere.
Claudia Radu recunoaște, totuși, că în condițiile prezente, este foarte greu să nu oferi mită în România, mai ales când un membru al familiei sau un apropiat are nevoie de tratament urgent. În acest caz, este aproape imposibil să ții la principii și să riști să fii ignorat, a conchis doctorul.