Anchetă

Un magazin-bar aflat într-o clădire râvnită de mai mulți afaceriști a luat foc. Patronul e convins că este victima unei mâini criminale



Incendiul s-a manifestat generalizat, atât la acoperiș cât și în interiorul clădirii
Incendiul s-a manifestat generalizat, atât la acoperiș cât și în interiorul clădirii

Un incendiu foarte puternic a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi în clădirea fostei școli din satul Merești, comuna Vulturești, în care se afla un magazin-bar deschis de curând, flăcările distrugând mare parte din construcție și afectând parte din mobilierul și marfa din spațiul comercial. Respectiva clădire pare să fie una cu miză mare în acest sat, în Consiliul Local al comunei existând discuții și controverse legate de atribuirea spațiului pentru deschiderea unei afaceri. De asemenea, clădirea urma să fie folosită ca secție de votare la alegerile prezidențiale care vor avea loc luna viitoare.
Un incendiu generalizat, stins cu greutate de pompieri
Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 3.30 din noapte. La locul incendiului s-au deplasat militarii Detașamentului de pompieri Fălticeni, cu trei autospeciale cu apă, care au primit sprijin și de la echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vulturești.
„La sosirea echipajelor, comandantul acestora a constatat că incendiul se manifesta generalizat atât în interiorul clădirii, cât și la acoperișul acesteia, existând pericol de propagare la un imobil situat la circa trei metri distanță”, a declarat plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul abia în jurul orei 7.15. Focul a mistuit planșeul și acoperișul clădirii, elemente de mobilier, mărfuri și aparatură electrocasnică.
Din ancheta preliminară a pompierilor a rezultat că focul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit electric provocat de un conductor electric defect.
“Am deschis magazinul de o lună de zile, am venit cu prețuri mici și cred că cineva din concurență nu a acceptat acest lucru”
Cezar Iulius Văduva, proprietarul magazinului, era foarte revoltat în cursul zilei de ieri și acuza anchetatorii că nu își dau interesul pentru a stabili adevărata cauză a incendiului:
“Am deschis magazinul de o lună de zile, am venit cu prețuri mici și cred că cineva din concurență nu a acceptat acest lucru. Sunt martori care confirmă că au auzit o bubuitură, iar apoi o mașină a demarat în trombă. E cel mai simplu să dai cauza incendiului scurtcircuit electric și să nu ai bătăi de cap”, a acuzat Văduva.
El a indicat și cine ar putea sta în spatele acestei incendieri, însă ancheta de până acum nu confirmă în nici un fel spusele sale. Afaceristul crede că incendiul violent a fost provocat după aruncarea unui recipient cu combustibil în interiorul clădirii.
Scandal și acuzații legate de atribuirea acestui spațiu
Cert în acest caz este că deschiderea acestui magazin-bar a stârnit nemulțumiri,existând mai multe persoane care au vrut să închirieze spațiul.
Acest conflict al unor afaceriști din zonă a fost confirmat și de primarul comunei Vulturești, Mihai Grădinariu.
„Această fostă școală era o clădire părăsită, iar Cezar Iulius Văduva a închiriat 23 de mp din suprafața de 100 mp, făcând mai multe îmbunătățiri la tot spațiul. Am auzit apoi că voiau și alții acest spațiu, au fost scandaluri și reclamații și urma să rediscutăm problema în Consiliul Local. Acum că a ars aproape totul nu mai este mare lucru de discutat”.
El a mai spus că în urma incendiului a rămas fără soluții pentru amenajarea unei secții de votare în satul Merești.
De precizat că în localitate se știe că Cezar Iulius Văduva este un apropiat al fiului primarului.
Văduva a precizat că în urma incendiului, marfă în valoare de 20.000 de lei a fost compromisă, de asemenea fiind distrus un frigider, canapele, scaune, un aparat de cafea, o plasmă și un tonomat de muzică.
„Pagubele sunt de aproape 15.000 de euro, doar din ce am investit eu, fără pagubele de la clădire”, a mai spus păgubitul.
Anchetatorii reconfirmă cauza incendiului și după reluarea cercetării la fața locului
În urma reclamației depuse ieri de proprietarul magazinului și a contestării cauzei probabile de izbucnire a incendiului, o echipă de cercetare de la pompieri și poliție a reluat ancheta de la fața locului. Anchetatorii au căutat indicii printre mormanele de bunuri arse și au reconfirmat ieri că nu există indicii care să susțină varianta unei acțiuni intenționate.
Focul ar fi pornit dintr-un hol al clădării, unde se afla panoul electric, susțin surse din rândul anchetatorilor. Administratorul are însă dreptul însă să conteste concluziile anchetei, mai ales dacă va prezenta elemente noi care să trezească suspiciuni.


Incendiul s-a manifestat generalizat, atât la acoperiș cât și în interiorul clădirii
Incendiul s-a manifestat generalizat, atât la acoperiș cât și în interiorul clădirii
Incendiul s-a manifestat generalizat, atât la acoperiș cât și în interiorul clădirii
Incendiul s-a manifestat generalizat, atât la acoperiș cât și în interiorul clădirii


Recomandări