Date statistice

Un judecător de la Tribunalul Suceava a avut de soluționat, în medie, 535 de dosare într-un an

Un judecător de la Tribunalul Suceava a avut de soluționat, în medie, 535 de dosare într-un an Foto digi24.ro
Un judecător de la Tribunalul Suceava a avut de soluționat, în medie, 535 de dosare într-un an Foto digi24.ro

Un judecător de la Tribunalul Suceava a avut de soluționat în cursul anului trecut un număr mediu de 535 de dosare. Asta în condițiile în care numărul de judecători care au funcționat efectiv pe parcursul anului 2022 la Tribunalul Suceava a arătat 36,3 posturi ocupate din cele 45 de posturi prevăzute în schemă. Potrivit datelor statistice, volumul de activitate de anul trecut a fost mai mic cu 11,14% față de anul 2021.
Magistrații Tribunalului Suceava au avut de soluționat un număr total de 13.488 de cauze, din care 4.305 dosare au reprezentat stocul rămas la sfârșitul anului 2021, la care s-a adăugat un număr de 9.183 dosare înregistrate pe parcursul anului. Aceste cifre plasează Tribunalul Suceava pe locul 17 în ierarhia națională a tribunalelor, undeva la mijlocul clasamentului. Pentru analiză, s-au luat în calcul cinci indicatori de performanță, care au plasat Tribunalul Suceava în gradul de performanță ”eficient”.
Mai trebuie spus că la indicatorul ponderea dosarelor închise într-un an s-a înregistrat gradul ”foarte eficient”, fiind soluționate în termen de un an de la înregistrare 92,4% dosare.

Recomandări

Percheziții la Botoșani și Suceava, într-un dosar privind vânzări ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, pus în libertate de Înalta Curte a României în dosarul în care era condamnat definitiv

Intervenții în 24 de ore la sesizări privind câinii fără stăpân și 300 de adopții pe an, obiective impuse serviciului de ecarisaj din Suceava

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.000 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025
Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Încă un doctor a ajuns în arest. Procurorii de la DIICOT au cerut arestarea sa într-un dosar privind droguri și regimul substanțelor interzise