Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Suceava, a fost prins de polițiști și ulterior arestat preventiv de judecători, sub acuzația că a furat mai multe biciclete. Anchetatorii au date despre opt biciclete furate, însă este posibil ca numărul acestora să fie mai mare.
Individul, Corneliu Gavreliuc, își făcuse un mic depozit de biciclete furate, din fericire anchetatorii de la Poliția municipiului Suceava reușind să recupereze aproape întreg prejudiciul.
Prejudiciu de 10.000 de lei. Cum acționa hoțul
Bărbatul a fost pus sub acuzare de polițiști vinerea trecută, acesta recunoscând comiterea faptelor și restituind bicicletele, evaluate la 10.000 de lei. Faptele de furt au fost comise în perioada august 2014 – iulie 2015, hoțul acționând în zonele Obcini, George Enescu, Universității și pe strada Șerban Rusu Arbore.
Subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat:
“În baza probatoriului administrat s-a stabilit că bărbatul sustrăgea atât biciclete depozitate în scările blocurilor, asigurate sau nu cu sisteme de siguranță, dar și din anexe, curți sau chiar biciclete lăsate pentru puțin timp nesupravegheate în locuri publice. De asemenea, s-a stabilit că bărbatul sustrăgea biciclete cu valoare mare de piață, cele mai multe dintre acestea valorând între 1.000 și 1.500 de lei”.
Având în vedere că individul avea trecut infracțional, figurând cu antecedente penale de același gen, Judecătoria Suceava a emis, sâmbătă, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele acestuia.
Avertisment poliție: bicicletele sunt ușor de furat și ușor de vândut de către hoți
Polițiștii le recomandă sucevenilor să-și ia o serie de măsuri minime pentru a evita furturile de biciclete. Asta pentru că bicicletele sunt din ce în ce mai căutate de hoți, în condițiile în care pot fi sustrase ușor, iar autorii pot obține cu ușurință câteva sute de lei pe ele.
Polițiștii recomandă ca bicicletele să fie depozitate doar în spații închise și asigurate cu sisteme de siguranță cât mai performante. Bicicletele sunt o țintă ușoară și pentru că hoții își pot asigura imediat scăparea, deplasându-se chiar cu acestea.
Cele mai multe biciclete sunt furate din scări de bloc, unde sunt lăsate neasigurate, ori din locuri publice, unde sunt lăsate neasigurate pentru perioade scurte de timp.






