Un incendiu izbucnit în miez de noapte a mistuit o gospodărie și a pus în pericol iminent alte trei proprietăți



Incendiul de la Iaslovăț
Incendiul de la Iaslovăț

Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni în comuna Iaslovăț. Alarma de incendiu s-a dat la câteva minute după miezul nopții. Localnicii au povestit că, după ce s-a dat alarma, la zece minute, flăcările erau deja de metri buni înălțime și extinse la anexe gospodărești și la casă.
Nu mai puțin de opt autospeciale cu apă au intervenit la fața locului, cu echipaje de la Garda de Intervenție Solca, Detașamentul de pompieri Rădăuți și echipaje ale Serviciilor Voluntare Iaslovăț, Arbore, Botoșana, Cajvana și Milișăuți.
”La sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești și acoperișul casei de locuit cu pericol de propagare la construcțiile învecinate”, au transmis pompierii militari.
Dacă pentru gospodăria unde a pornit incendiul nu se mai putea face mare lucru, obiectivul echipajelor de pompieri a fost acela de a nu scăpa flăcările și la locuințe învecinate. Din cauza temperaturii ridicate, s-au degradat elementele de tâmplărie de la alte trei proprietăți învecinate, precum și izolația exterioară. Din fericire, focul nu a afectat și direct aceste case învecinate.
La proprietarul afectat direct, au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, precum și adăpostul de animale și depozitul de furaje pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați. Au mai ars alte anexe din gospodărie pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, circa două tone de porumb și circa două tone de fân. În incendiu au pierit 20 de păsări de curte și două capre.
”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de o doză suprasolicitată. Incendiul a fost lichidat la ora 3:50, iar pompierii au salvat construcțiile învecinate”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.



Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Bătrână de 96 de ani, salvată din balconul în care se refugiase, după ce dormitorul îi luase foc de la o lumânare

Bătrână de 96 de ani, salvată din balconul în care se refugiase, după ce dormitorul îi luase foc de la o lumânare
Bătrână de 96 de ani, salvată din balconul în care se refugiase, după ce dormitorul îi luase foc de la o lumânare